・People I Pick #9: Interviu cu Tettyo Saito critic de film și scriitor

Cel de-al nouălea interviu de la pickandkeep este unul cu totul și cu totul deosebit datorită lui Tettyo Saito care de bună voie și nesilit de nimeni a acceptat să fie tras de limbă și luat la întrebări despre pasiunile și aspirațiile sale. Cum l-am cunoscut pe Tettyo? Ca pe mulți alți oameni cool din viața mea, pe Facebook, printr-o postare în care spunea că scrie în română nuvele despre adevărata față a Japoniei.

Mi s-a părut foarte original ca un japonez să scrie în limba română povești inspirate din realitate despre propria țară, mai ales pentru că subiectele abordate nu sunt cele promovate în general. Tettyo vorbește deschis despre lucruri taboo pe care mulți alții nu numai că evită să le pomenească, dar n-ar recunoaște nici în ruptul capului că există și în Japonia.

Și așa am ajuns să citesc Komorebi 木漏れ日o nuvelă semnată de Tettyo despre care am scris apoi și pe acest blog și care m-a luat prin surprindere prin sinceritatea ei, dar și imaginile vivide pe care îți este ușor să le vizualizezi citid textul. Dar să ne întoarcem la interviu și să-i dăm voie lui Tettyo să ne spună el de ce a ales această direcție și nu în ultimul rând, de ce tocmai limba română?

1. Eu am aflat deja cum te cheamă, dar ai putea să te prezinți și pentru cititorii mei?

Mă numesc Tettyo Saito. Îmi pare bine de cunoștința! Sunt japonez și lucrez în Japonia ca critic de film. Dar, în același timp, scriu povești în limba română.

2. Ce îți place la România și cum ai intrat în contact cu această țară?

În întrebarea anterioară, am menționat că scriu povești în limba română. Într-o zi am văzut un film românesc, „Polițist, Adjectiv”, al lui Corneliu Porumboiu și am fost surprins de cât de minunat a fost. De atunci, am început să văd mai multe filme românește și m-am gândit că, dacă pot înțelegi limba, pot înțelege și cultura mai adânc. Așadar am încept să studiez româna. Și după 5 ani, visul meu s-a împlinit, am reușit să devin scriitor în România!

Hm, îmi place România foarte mult. Literatura, muzica, mâncarea, Bucureștiul… dar, mai ales filmul! Filmul românesc este cel mai extraordinar din lume. Sunt mereu uimit de realismul intens, umorul negru și critica ascuțită despre țara în care locuiesc personajele. De exemplu, „Balanța” al lui Lucian Pintilie, „Aurora” al lui Cristi Puiu, „Inimi cicatrizate” al lui Radu Jude etc. Recent, am văzut „Ivana cea groaznică” al lui Ivana Mladenović. Este mișto!

3. Acum îți voi da o provocare mai ciudată. Descrie-te folosind un fel de mâncare, un roman și o melodie.

・Mâncare: Pasta aglio, olio e peperoncino
・Roman: Thomas Bernhard „Auslöschung”
・Melodie: Angel Olsen „High Five”

4. Când ai început să scrii și ce te-a determinat să scrii?

Poate când eram la universitate. La început, când eram la liceu, am citit multe romane în bibliotecile japoneze sau străine. Atunci, am încept să studiez literatura japoneză la universitate și să scriu un fel de nuvelă. Dar, la început, asta era doar o parodie pentru literatura pe care am citit-o. De exemplu, Souseki Natsume, Ougai Mori și Ryuunoske Akutagawa.

Dar într-o zi, m-am întâlnit cu scriitorul numit Mitsuharu Inoue. El a descris speranța și deznădejdea în lume în mod minunat, ca nimeni altul. Afectat foarte adânc de el, am scris o povestire numită „Ulei târâtor”. Este despre un tată care își caută fiul dispărut. Mă gândesc că aceasta este prima poveste pe care o pot numi lucrarea mea „reală”, nu „un fel de”. Adică, Mitsuharu Inoue m-a condus să scriu.

5. Care este prima nuvelă sau orice altă lucrare pe care ai scris-o vreodată?

Ou, întrebare grea! Înainte de „Ulei târâtor” din răspunsul anterior, am scris multe, multe povestiri foarte rele. Dar, prima nuvelă… am uitat titlul său, dar parcă era despre un om care și-a pierdut soția. Am folosit cuvinte sau Kanji-uri foarte dificile, pentru că m-am gândit că era”literatură”. Dar rezultatul este… doar gunoi!

6. Care sunt temele pe care le abordezi în general?

În povestea mea, vreau să scriu despre Japonia contenporană, mai ales partea întunecată a Japoniei după anii 2010. Pentru că, în România, aproape de toată literatura japoneză contenporană după anii 2010 nu este publicată. Există un vid mare despre Japonia în România. Și poate românii ating cultura Japoniei prin manga sau anime, dar, în acest mod, ei pot vedea doar partea bună sau utopică a Japoniei. Mă gândesc că nu este bine. Toată lumea trebuie să știe partea bună și rea a Japoniei.

De exemplu, povestea mea Un japonez ordinar . Am scris asta pentru că, în Japonia, este o problemă să apară alt-right japonez, numit neto-uyo (ネトウヨ). Adică un soț bun, un tată bun și un japonez bun. Dar, în același timp, ei au dezvoltat un rasism intens către strâini, mai ales chinezi și sud-coreeani. Ei scuipă cuvinte abuzive și, uneori, acționează violent. Și, cumva, s-au poreclit „un japonez ordinar” (普通の日本人). Vreau să scriu despre psihologia și violența lor folosind o limba straină, româna.

7. Ce îți place cel mai mult la scris?

Scrierea este o artă pe care o poți face singur, doar singur. În mod liniștit, în mod sublim, să te poți concentra pe această artă. Îmi place să fiu singur, așadar asta se potrivește cu sufletul meu.

8. Ce îți place cel mai puțin la scris?

Când scrii, trebuie să fi singur. Fara Niciun ajutor, niciun suport din partea altcuiva. Ai nevoie să țesi cuvintele, confruntându-te cu propriul tău suflet singur. Eu cred că, dacă nu poți îndura această singuratate, nu poți devini un scriitor.

Adică, ce îmi place cel mai mult și ce îmi place cel mai puțin e același lucru!

9. Ca toți ceilalți, bănuiesc că ai momente în care te simți cu motivația la pământ. Ce faci atunci ca să-ți ridici moralul?

Dorm și recapăt energia. Acum este foarte cald în Japonia pentru că este vară. Așadar este îmi este mult mai confortabil să dorm pe podeaua rece.

10. Dacă nu scriai, pe ce alt drum crezi că ai fi apucat în viață?

De fapt, am vrut să fiu regizor. Dar așa cum am spus, îmi place să fiu singur, sau nu-mi place să comunic cu oameni. Regizorul este ca un cap care conduce multe persoane, adică este un artist la polul opusul față de scriitor. Așadar n-am devenit regizor. Dar pe la 40 de ani vreau să devin regizor. Pe bune!

11. Unde îți pot citi toate nuvelele?

Pe LiterNautica. Dacă poți citi japoneză, și aici pe gregariousgogo. Și povestea mea va fi publicată în altă revistă curând, poate. Sper că o vei aștepta!

12. Ai un model în viață, sau cel puțin pe cineva pe care îl cosideri o sursă de inspirație?

E. M. Cioran. Când eram la universitate, am citit cărțile lui și am fost surprins. În cărții, există anxitatea, furia, tristețea și deznădejdea pe care le simțeam când eram adolescent. De atunci, continui să citesc cărții și să mă scufund în esența lor.

Mă gândesc că această lumea este foarte putredă. Mai ales, Japonia este cea mai nasolă. Plină de sexism, rasism și inegalitate. În această situație, ceea ce avem nevoie este speranța sau optimismul, ca să schimbăm lumea? Cred că nu. Deznădejdea și pesimismul. Ca să schimbăm lumea, trebuie să ne scufundăm până la fund, folosind deznădejdea ca un plumb. Și să erupem de la capăt, puternic. Atunci atacăm lumea. Până atunci, nu putem rupe această lumea putredă. Persoana care mi-a transmis asta este Cioran. Pot spune că sufletul lui se reflectă adânc în povestirile mele.

Apropo, când citeam cărțiile lui la universitate, nu știam că Cioran este român. Pentru că erau traduse din limba franceză, și oamenii îl chemau „Sioran” ca și cum ar fi francez. Peste câțiva ani, când studiam limba română, am aflat că Cioran este român din întâmplare. Pe atunci, am fost foarte șocat. Și m-am gândit că este destinul meu să studiez româna. Dragostea pentru Cioran și pentru limba română a devenit mai adâncă.

13. Dacă ai putea schimba ceva la tine, orice, care ar fi acel lucru?

Fundul meu. De fapt, sufer de hemoroizii. Așadar vreau să schimb fundul meu bolnăvicios cu unul sănătos.

14. Dă-mi exemplu de ceva la care nu te întrece nimeni.

Pasiunea pentru filmul românesc. Mă gândesc că nu mă întrece nimeni cu excepția românilor. Cel puțin, sunt în vârf printre japonezi. Timp de 5 ani, în continuu am văzut filme românești. Din păcate, sunt puține, dar mai ales difuzate în Japonia sunt într-un număr mult mai mic. În această situație dură, le văd prin toate mijloacele posibile, și astfel studiez limba română. Dar îmi doresc să văd tot mai multe filme românești.

15. Unde vei fi peste 5 ani? Dar peste 10?

Sper să devin un scriitor faimos în România peste 5 ani. Cel puțin, voi termina de scris o colecție de povești și un roman. Deja am o idee pentru roman. Acesta este despre un cupl de lesbiene care trăiește liniștit în România. O femeie își pierde mama ei drăguță, dar homofobă și nu poate scăpa de tristețe. Atunci, se apropie un referendum cu interdicția privind căsătoriile între persoanele de același sex, și viața ei începe să fie nesigură… sunt interesat de relațiile între femei . În japoneză, continui să scriu o astfel de poveste. Așa că vreau să o scriu și în româna. Acum, colectez documentele necesare pentru informare.

Dar mai am un vis. Este să devin traducător română-japoneză. Există literatură română contemporană pe care vreau să o traduc. „Un cal într-o mare de lebede” al lui Raluca Nagy (ea este prietena mea), „Fetiș” al lui Horea Sibișteanu, „Părinții” al lui Diana Bădica și „Grădina de sticlă” al lui Tatiana Ţîbuleac etc. În Japonia, aproape toată literatura română nu este introdusă. Mai ales, contemporană. Este rolul meu să umplu golul. Și vreau să traduc cărțile lui Mitsuharu Inoue. El nu este faimos în lume, nici în Japonia. Dar eu cred că este cel mai magnific scriitor. Așadar vreau să-l introduc.

16. Dacă ar fi să poți alege doar două lucruri din următoarele, iar pe restul să nu le ai niciodată, ce ai alege dintre bani, faimă, dragoste, familie, sănătate, timp liber berechet, șansa de a călători în toată lumea?

Faimă și timp liber berechet!

17. Ce faci când nu scrii?

Câd nu scriu, citesc un roman sau văd un film. Mai ales, văd un film. Nu pentru că sunt critic de film, doar pentru că-mi place foarte mult. Filmul mă stimulează în diverse moduri.

Apropo, am văzut „Mo” al lui Radu Dragomir ieri. Filmul reflectă mișcarea de #Metoo în România. Foarte interesant. Dacă este posibil, vreau să văd doar filme românește toată viața. Dar, este imposibil pentru că sunt critic de film!

18. Dacă ți-aș spune că vreau să devin scriitoare, ce sfat mi-ai da?

Continuă să scrii! Eu continui să scriu mult, mai ales povești. Aproape toate povestirile au fost, sincer vorbind, rahaturi. Dar, într-o bună zi, aceste rahaturi vor deveni comori pentru tine. Așa că, continuă să scrii!

19. Pune-mi tu o întrebare. Orice îți trece prin cap.

Întrebarea pe care un scriitor vrea să o pună cititorilor este una singură: de ce citești poveștile mele? Mulțumesc!

Așa cum am spus și în introducere, citesc poveștile tale pentru cu suntaltfel. Am locuit în Japonia, am cunoscut și încă pastrez relația cu destui japonezi, sunt măritată cu unul, am lucrat cu și pentru japonezi și toate aceste lucruri mi-au dat șansa să văd și o altă față a Japoniei cu bune și cu rele, nu doar pe cea idilică în care toți bărbații sunt samurai și toate femeile poartă kimono și fac ceremonia ceaiului. Așa cum am văzut-o eu, pentru mine Japonia adevărată este mai degrabă cea din poveștile tale decât cea pe care și-o imaginează sau și-o doresc cei ce n-au trăit-o pe pielea lor.

20. Unde te găsesc data viitoare?

Pentru început, Facebook. Dacă poți citi japoneza, Twitter-ul meu, revista online de film pentru care lucrez ca redactor și scriitor.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Interviu cu Tettyo Saito îți recomand și:

・People I Pick #6: Pavel Rădulescu fotograf