Parfumul a căpătat formă cu noile perle Lenor!

Când vine vorba de parfumul hainelor și lucrurilor din casa mea sunt foarte pretențioasă. Pe de-o parte, îmi place ca perdelele, lenjeriile de pat și bineînțeles articolele vestimentare pe care le port să miroasă bine, dar nu îmi plac parfumurile stridente, puternice. De aceea, pentru că nu am mai folosit niciodată perle parfumate la spălat, recunosc că am fost oarecum sceptică înainte să testez produsele acestei campanii BUZZStore sponsorizată de Lenor. Experiența însă, m-a surprins într-un mod foarte plăcut.

Miros de primăvară în mijlocul iernii sau orhidee exotice

În cadrul acestei campanii am primit două cutii de perle parfumate, una Spring Awakening și cealaltă Gold Orchid, din care am folosit deocamdată doar Spring Awakening din cauza obsesiei mele de a folosi un produs până la capăt înainte să deschid o nouă cutie cu un produs similar, dar ce pot să spun sigur este că ambele variante miros extraordinar.

De asemenea, și modul de utilizare este foarte simplu și practic. Tot ce trebuie să faci este să pui o cantitate moderată de perle direct în cuva mașinii de spălat împreună cu rufele, să adaugi detergent și alte produse de curățare pe care le folosești, așa cum o faci în mod obișnuit, iar la final să alegi programul de spălare preferat. Asta este tot.

Parfumul pe care îl capătă rufele tale după spălare este unul proaspăt, care se menține în primele zile de după spălare.

Mai trebuie să adaugi și balsam dacă folosești perle Lenor?

Prima oară am folosit perlele Lenor împreună cu balsam de rufe. Dar în următoarele dăți când am spălat cu ele, am renunțat la balsam și am folosit doar detergent și agent de decalcifiere a apei, pentru protecția mașinii de spălat.

Perlele Lenor țin cu succes locul balsamului tradițional și dacă le folosești nu mai trebuie să adaugi și balsam în mașina de spălat. Ele sunt suficiente pentru a-ți face hainele moi și catifelate.

Tu ai încercat până acum astfel de produse?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Parfumul a căpătat formă cu noile perle Lenor! te invit să citești și:

Impresii după testarea detergentului capsule și a balsamului Lenor

One thought on “Parfumul a căpătat formă cu noile perle Lenor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *