・Piese vestimentare esențiale iarna și o rochiță pentru orice anotimp de la Bonprix

Ca de fiecare dată și pentru ultima comandă Bonprix de anul acesta m-am gândit mult la paleta de culoare. Mi-am dorit piese vestimentare de iarnă ale căror culori să se potrivească cu cele ale anotimpului în care suntem. Dar am optat și pentru o rochie statement, colorată, care mă scoate mult din zona de confort și pe care nu ți-o voi arăta decât la final. Astfel, am cumpărat:




  • Șalurile fac orice ținută mai elegantă

Poată că te surprinde faptul că am optat nu pentru unul, ci pentru două accesorii la această comandă. Dar judecata din spatele alegerii mele a fost una simplă. Mi-am dorit piese esențiale care totuși să poată transforma chiar și o ținută banală într-una sofisticată. Iar șalul gri cu negru de la Bonprix, din imaginea de mai jos, pe care l-am purtat la Târgul de Crăciun face tocmai acest lucru.

  • Hanoracele se poartă la orice vârstă

Probabil că m-ai văzut de atâtea ori îmbrăcată în hanorac încât ți-ai pus întrebarea ce aș putea să mai fac cu încă unul. Dar nu cred că poți să ai vreodată prea multe hanorace și sincer, cu cât înaintez în vârstă, cu atât mi se pare că astfel de piese vestimentare practice și comode îmi vin din ce în ce mai bine. În plus sunt și foarte versatile, asortându-se la orice, dovadă fiind fotografia de mai jos de la Food Bloggers Conference în care am purtat noul meu hanorac alb cu glugă de la Bonprix cu o rochie cămașă și o pereche de blugi negri.

  • O pată de culoare înveselește orice garderobă

Cred că ai observat deja faptul că majoritatea hainelor mele sunt gri sau negre. Griul este culoarea mea preferată. Iar fără negru nu îmi imaginez cum aș putea compune o ținută care să mă avantajeze. Dar recunosc că uneori simt nevoia de puțină culoare și de aceea am optat pentru acest pulover confecționat din poliester reciclat care nu numai că arată absolut superb, dar dă și un exemplu bun pentru direcția în care ar fi bine să se îndrepte moda zilelor noastre din punct de vedere al materialelor folosite.

  • Eu una nu mă mai satur de gri

Întotdeauna mi-a plăcut griul. Iar pe zi ce trece mă îndrăgostesc de el din ce în ce mai mult. De aceea, am considerat că acest fular imens, gri, tricotat nu numai că îmi va prinde bine iarna aceasta, dar îmi va rămâne în garderobă ani buni de acum înainte.

  • O rochie care de vară pentru zilele de iarnă

Și iată că am ajuns și la ultimul articol al acestei comenzi. Este vorba de o rochie roșie cu imprimeu alb, subțire, ușoară, de vară. Nu am foarte multe rochii în garderobă, dar soțul meu îmi spune mereu că uneori i-ar plăcea săfiu mai feminină și de aceea am ales această rochie care vine pe mine ca turnată. Cu siguranță nu este potrivită pentru vremea de acum, dar am luat-o ca s-o port în casă, mai ales atunci când  fac poze pentru blog sau rețele sociale deoarece cu siguranță are un impact puternic, dar și un aer delicat și foarte feminin.

În câteva rânduri acestea au fost piesele vestimentare pe care le-am ales în ultima comandă de la Bonprix. Ca de obicei, am luat în calcul paleta cromatică, dar nu am neglijat nici funcționalitatea, gândindu-mă dinainte la modul cum fiecare articol ales se va integra în garderoba mea.




Mai e puțin până la sfârșitul anului și înainte să desfacem șampania de Revelion, mai avem de petrecut Crăciunul. Așa că dacă nu ai cumpărat încă toate cadourile, te invit pe site-ul Bonprix deoarece cu siguranță vei găsi acolo cele mai frumoase articole pentru cei dragi, dar și pentru tine!

Spor la cumpărături!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Piese vestimentare esențiale iarna te invit pe blogul nostru

Blog pickandkeep



6 răspunsuri la „・Piese vestimentare esențiale iarna și o rochiță pentru orice anotimp de la Bonprix”

  1. Nu sunt fana a paletei de culori care iti place tie, dar trebuie sa recunosc ca pe tine vin bine toate hainele, chiar si in aceste culori care pe mine ma deprima. It sta atat de bine in rosu incat as zice sa-l adaugi mai des in outfituri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *