・Paulo Coehlo: Unsprezece minute

Paulo Coehlo: Unsprezece minute

Am zis că o las mai moale cu lectura și recenziile romanelor lui Coehlo, dar văd că nu mă las până nu le discut pe toate cu tine. Unsprezece minuite este ultima carte pe care am citit-o de acest autor, iar dacă tot a fost îndeajuns de captivantă încât să mă convingă să o termin, am zis că-și merită o pagină și pe pickandkeep.

Paulo Coehlo: Unsprezece minute

Și poveștile prostituatelor încep tot cu a fost odată ca niciodată

A fost odată ca niciodată o frumoasă prostituată pe nume Maria. De ce tocmai Maria, cel mai pur nume de femeie din câte există? Pe de-o parte pentru că Paulo Coehlo adoră antitezele și pe de altă parte pentru că există și prostituate cu suflet inocent. Maria lui Coelho este una dintre ele.



Maria este foarte tânără. Și ca orice tânără pornește în viață cu dezamăgiri din copilărie și cu memoria băiatului iubit cu care ar fi putut mai mult decât un simplu regret dacă ar fi reacționat la timpul potrivit. Ea nu este total lipsită de interes față de sex, dar puținele experiențe pe care le-a avut, nu i-au trezit simțurile. Cu toate acestea, ea visează ca toate celălalte femei la un viitor fericit constând dintr-un soț iubitor, dragoste, familie, bani destui și copii. Sună cunoscut? Din această descriere Maria ar fi putut fi oricine, poate chiar și tu când erai de vârsta ei. Dar cum de a ajuns Maria, o fată simplă pe care o poți confunda cu oricine, dintr-un sat brazilian prea puțin semnificativ ca să-l numim pe nume, prostituată în Geneva?

Nimeni nu își propune să ajungă prostituată. Nici măcar Maria. Prostituată devii atunci când nu mai reușești să vezi celălate alternative ale vieții sau când consideri că o astfel de muncă fizică e mai ușoară ca orice altă activitate intelectuală. La fel i s-a întâmplat și Mariei. Ajunsă în Geneva cu promisiuni deșarte că va ajunge vedetă și va câștiga mai mult decât poate cheltui, Maria începe să-și vândă trupul.

Durere vs dragoste

Chiar și ca profesionistă în noua sa meserie, Maria tot nu reușește să guste plăcerea de a fi cu un bărbat. Dar lucrurile iau o întorsătură drastică și se trezește la intersecția dintre două drumuri în momentul în care reușește să aibă doi clienți speciali:




・Terence e înalt, frumos, bogat și calculat și o învață pe Maria să găsească plăcere în durere.

・Ralf Hart e artist, visător, a trecut prin multe, dar încă speră să găsească plăcerea în dragoste.

Dar chiar și cu variantele de mai sus, Maria știe ce își dorește de la viață. Ea vizualizează propria fermă în Brazilia. La felul cum va fi primită acasă când se va întoarce. La mulțumirea părinților pentru realizările ei. La o viață încununată de muncă, prosperitate, un soț, familie și copii.

Maria e realistă și știe că Geneva nu e decât o mică parte din existența sa și mai devreme sau mai târziu, toată visarea va lua sfârșit și se va trezi în Brazilia, la adevărata realitate. Cu Terence i-ar plăcea să exploreze mai mult noua sursă de plăcere. Iar pe Ralf Hart ar vrea să-l iubească. Însă realizează că toate acestea nu sunt cu putință și în final alege ce crede că e mai bine.



Un roman despre bărbați ca femei și femei ca bărbați

Dacă îți place stilul lui Coelho, vei iubi acest roman! Un romantic incurabil, el își determină personajele și în această carte să caute adevărata dragoste, filozofând pe această temă. Până la urmă ce e dragostea? Ce e durerea? Ce e sexul? Și ce durează fix unsprezece minute?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

Books



・Paulo Coehlo: Alchimistul

Paulo Coehlo: Alchimistul

De cePaulo Coelhoapare atât de des pe acest site? Simplu! Pentru că romanele sale reprezintă o lectură ușoară; O cufundare într-o poveste cu tâlc din care afli mai mult despre tine decât despre personajele din carte. Aceasta este impresia cu care rămân de fiecare dată când termin o carte a sa. Și lucrurile nu au stat altfel nici la recitirea romanului Alchimistul.

Am citit de mult romanul. De ziua unei prietene când am rămas la ea și neputând dormi am făcut o noapte albă. Este o carte scurtă și citind-o pe diagonală, am terminat-o în doar câteva ore. Dar acum, mai bine de zece ani de la lectură, nu-mi aminteam nimic. Așa că am împrumutat-o din nou.



Trebuie să-i citești și prefața ca s-o înțelegi, mi-a spus persoana de la care am primit-o de această dată. Și după lectură, i-am dat dreptate.

Legenda personală și dilema tuturor tinerilor

Santiago, un tânăr cu furnici în tălpi, se face cioban și cutreieră neobosit câmpiile Andaluziei. El are multe oi care se încred în el și care îl urmează oriunde s-ar duce și o carte groasă pe post de pernă și companion. Dar în același timp, el visează la o frumoasă fată dintr-un oraș unde își vinde lâna oilor, și se întreabă dacă ea la rândul său îi împărtășește sentimentele. Cu alte cuvinte, ca orice băiat de vârsta lui, sufletul i se împarte între dorința de a vedea locuri noi și nevoia firească de a se stabili și a avea pe cineva alături. Dar viața i se schimbă și concentrarea i se mută de la problemele de zi cu zi la țeluri mai înalte când merge să întebe o țigancă ghicitoare despre semnificația unui vis care i se repetă.



În visul său, Santiago vede o comoară ascunsă undeva în mijlocul deșertului egiptean, lângă piramide. Și așa cum află de la țingancă, după ce îi promite acesteia a zecea parte din comoară, singurul mod de a-și trăi legenda personală și a-și găsi liniștea sufletească este de a porni în căutarea ei. Sceptic la început și măcinat de îndoieli, Satiago se hotărăște să ignore spusele ghicitoarei. Dar sufletul i se cutremură din nou și decide în sfârșit că trebuie să obțină ceea ce i se arătase în vis, după ce întâlnește un bătrân care îi cere în schimbul dezlegării visului a zecea parte din oi.

Împlinirea viselor cere sacrificii

Santiago se desparte cu greu de oile sale, dar împins de curiozitate acceptă. El oferă bătrânului o parte din turmă și primește în schimbul ei pe Urim și Turim – două pietre semiprețioase, de culori diferite, care consituie singura formă de ghicire îngăduită de Dumnezeu.Apoi, pentru a obține banii necesari călătoriei în Eigipt, el vinde restul turmei și pleacă în aventura vieții sale. Pe drum întâlnește o mulțime de oameni buni și răi. Ei îl ajută, îl fură sau îl supun la încercări pe viață și pe moarte. Iar în același timp, îl împing mai aproape de îndeplinirea idealului său.

Alchimistul în literatura universală

Cu toate că acest roman a stat în vârful topului celor mai bie vândute cărți în mai mult de 74 de țări, la lansarea sa nu s-a bucurat de forte multă apreciere.

Ca temă, Alchimistul reia ideea obsesivă pe care Paulo Cohelo o expune în romanele sale. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, tot universul îți devine complice, iar cine se amestecă în legenda personală a altuia, niciodată n-o va descoperi pe a lui; Semne ți se arată pretutindeni, dar trebuie să fii atent la ele; Iar inima se preferă a fi ascultată pentru că are mereu dreptate.



Editura care publică primele 900 de exemplare consideră cartea un eșec. Dar chiar și așa, ambițiosul scriitor nu se lasă și după ce petrece 40 de zile în deșertul Mojave își testează din nou soarta. Și astfel, ajunge astăzi, peste 28 de ani de la apariția romanului Alchimistul, cel mai tradus scriitor în viață.

Să-și fi scris Coelho povestea înainte să o fi trăit?

Aflând de acest obstacolul peste care a trebui să treacă Paulo Coelho pentru a-și face cunoscută lucrarea, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva cartea reprezintă tocmai o premoniție a propriului viitor. Sunt atât de multe asemănări între pățaniile tânărului și legenda personală a scriitorului că nu poți da vina doar pe coincidențe. Iată ce au în comun cei doi:



SANTIAGO Paulo Coehlo
băiatului i se arată în vis o comoară autorul visează la succesul unei cărți subapreciate
tâlharii și războinicii editura care taie orice avânt
călătoria în deșertul Egiptului călătoria în deșertul Mojave
aflarea comorii în cel mai evident loc cunoașterea succesului în locuri nebănuite și totuși atât de familiare

…Deci? Să fie oare adevărat că toate poveștile universului sunt scrise de aceeași mână?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

Books



・Paulo Coehlo: Veronika se hotărăște să moară

Un drum București – Cluj Napoca mi-a trebuit ca s-a citesc Veronika se hotărăște să moară. Am dat-o gata dintr-o singură suflare și dintr-un motiv foarte intim și personal lectura ei mi-a lăsat un zâmbet amar pe buze și câteva lacrimi cărora le-am permis să se usuce pe obraji.

Prin furtuna de trăiri sufletești și repetate schimbări radicale de atitudine, Paulo Coehlo descrie în romanul său o săptămână din viața unei tinere după o tentativă eșuată de sinucidere și procesul prin care acest suflet aparent condamnat rătăcirii și uitării își găsește un nou raison d’etre și odată cu el alinarea sufletească.

Am citit fiecare cuvânt al acestei cărți, negru pe alb cu un ghimpe în inimă și simțind o oarecare greutate în respirație gândindu-mă cum ar fi fost dacă o persoană care a însemnat enorm pentru mine ar fi dat greș la fel de glorios ca Veronika și ar mai fi poposit măcar pentru o vreme pe acest pământ.

Cei care își iau rămas bun de tineri rămân veșnic tineri. Cam așa spunea Murakami în Pădurea Norvegiană și nu pot să nu-i dau dreptate, dar totuși…

În afară de faptul că nu le dai ocazia celor dragi să te vadă bătrân și suferind, ce se alege de restul existenței tale? Cum rămâne cu partea netrăită care ar fi putut să devină cea mai grozavă viață avută de cineva vreodată? De ce să renunți la frumusețea unei inimi care bate și-și dorește și a unei minți care visează și nădăjduiește? Cum rămâne cu toată bucuria și tristețea de care ai fi putut avea parte? Dar cu cei de care egoist te desparți fără să-i întrebi dacă mai au nevoie să le fii prin preajmă? Și toate inimile pe care le zdrobești… Dar cei care se hotărăsc să se sinucidă nu cred că judecă așa.

Veronika lui Coelho s-a hotărât să moară din cauza monotoniei. Rutina în viziunea lui Coehlo este principala cauză pentru care cineva și-ar putea dori să-și curme viața. Ea ucide spiritul și împăienjenește privirea ca să nu mai poți visa la viitor.

Așa și Veronika, ajungând la concluzia că nu există continuare, înghite un pumn de pastile și se culcă. Dar cineva cu putere de decizie mai presus decât înțelegerea umană hotărăște că nu-i încă vremea ca ceasul tinerei fete să bată ora morții și în loc să-i încununeze alegerea cu odihna chinuitoare dintre patru scânduri, o trezește din somnul său indus, într-un pat de spital de nebuni.

Nu poți stabili exact durata propriei vieți

Dacă ar fi murit după supradoza de pastile, Veronika ar fi trăit exact cât și-a dorit. Dar cum impresia că ai control total asupra propriei vieți e doar o amăgire, ea se trezește din nou la viață ca să afle ironia faptului că va muri nu când a vrut ea, ci câteva zile mai târziu. Medicii îi spun că pilule înghițite nu au reușit să o răpună, dar i-au vătămat ireversibil inima.

Într-o stare de semiconștiență Veronika petrece primele zile din infimul rest al vieții sale pe patul de spital. Când își revine însă, printre nebuni și asistente care îi umplu venele cu sedative, redescoperă bucuria de a trăi, numărând pe degetele de la o mână zilele rămase.

Și uite așa, Veronika are parte de apreciere fără margini; Plăcere fără limite; O masă cum nu și-a imaginat vreodată; Și o noapte pe care, nici dacă ar fi trăit până la 100 de ani, nu ar fi putut să o uite vreodată.

Când știi că nu mai ai mult, totul începe să devină important

Experimentând o mulțime de lucruri pe care altfel nu și le-ar fi îngăduit, Veronika se reîndrăgostește de viață. Realizează că până în prezent se cunoscuse doar parțial și își dă seama că s-ar putea împăca bine cu celelalte Veronici dinlăuntrul ei. Și astfel, ea își dorește din nou să trăiască.

Pe Veronika aș mai citi-o o dată

Am citit și cărți ale lui Coehlo care nu m-au dat pe spate, dar deznodământul acesteia mi s-a părut promițător. Dacă aceasta ar fi fost prima carte de Coehlo citită, lectura ei cu siguranță m-ar fi îndemnat să încerc și altele.

Veronika se hotărăște să moară, la fel ca Diavolul şi domnişoara Prym descriu apogeul naturii umane. În decurs de doar câteva zile, eroinele acestor două romane trec prin sute de schimbări sufleteşti. De la deznădejde, la extaz; De la disperare, la pace fizică şi psihică, ambele pornind de la plictiseală. Şi pentru ca cititorul să vrea mai mult, acțiunea fiecăreia din cele două povestiri se încheie într-un mod greu de anticipat.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

Books



・Paulo Coelho: Diavolul și domnișoara Prym

Am ajuns acasă de la serviciu, m-am îndopat cu trei ciocolățele, m-am învârtit prin sufragerie, am desfăcut un pachet cu cărți proaspăt primite și mi-am așteptat soțul să pună masa. Nu știu cum e în familia ta, dar la noi masa este un ritual aparte: dacă el a gătit, el așează vesela și tacâmurile; iar dacă eu am gătit, eu sunt responsabilă. După masă am spălat farfuriile – îndatorire ce îmi revine întotdeauna mie – și apoi m-am așezat în fața calculatorului. Nu m-am simțit eu săptămânile trecute și nu prea am avut chef de muzică sau răbdare de citit. Dar astăzi, mi s-a făcut poftă de melodii nostalgice și cărți care îți merg la inimă fără să-ți storci mintea gândindu-te la adevăratele intenții ale autorului. Așa că am dat drumul la playlist-ul preferat și m-am pus pe comentatDiavolul și domnișoara Prym, un roman care exprimă multe în vorbe puține.

Paulo Coelho: Diavolul și domnișoara Prym

DIAVOLUL ȘI DOMNIȘOARA PRYM

  • An apariție: 2000
  • Categorie: Literatură universală
  • Editura: Humanitas
  • Nr. pagini: 184



În locuri unde timpul stă pe loc…

Dacă ai fi o pasăre în zbor, ai vedea îndepărtatul sat Viscos ca o oază de liniște unde un orășean obosit de agitația urbană ar putea poposi pentru o vreme ca să împrumute din pacea locuitorilor și să se regăsească pe sine. Dacă însă te-ai abate din zborul tău și te-ai coborî la nivelul solului, ți-ai da seama că în pieptul fiecărui sătean trudit de muncă, bate o inimă roasă de lăcomie și cu la fel de multe griji ca a oricărui oligarh, star de cinema sau conducător al lumii.

Modest ca suprafață, cu o singură biserică, o uliță, case bătrânești și un hotel, Viscosul este adăpostul a zeci de suflete cocârjate de vreme, părăsite de odrasle și nealinate de râsete de copii, care cu îndârjire îmbracă haina de gospodari cinstiți și mulțumiți cu condiția lor.

Dar diavolul ademenește chiar și pe cei mai buni dintre noi…

Vreme îndelungată nimic nu se schimbase în Viscos și nimic nu părea că s-ar putea schimba vreodată până când, într-o zi, un străin se abate în sat însoțit de diavol.

Sunt oamenii, în esență buni, sau răi?

Este întrebarea care îl chinuie pe nou venit și pentru care caută răspuns în bătrânul Viscos. Dacă oamenii ar fi buni, înseamnă că pe unii dintre ei nu i-ai putea determina să facă rău pentru nimic în lume. Dar dacă sunt răi, crimele și catastrofele sunt doar o chestiune de timp. Așa gândea străinul, iar ca să afle răspunsul, alege ca unealtă a experimentului său pe domnișoara Prym – cea mai tânără, frumoasă, invidiată și totodată singuratică locuitoare din Viscos.




Atrași unul de celălalt din motive pe care le ascund inițial de adversar, străinul și domnișoara Prym se ademenesc și seduc reciproc pentru a-și îndeplini scopurile ascunse.

Tânăra fată, vede în noul venit o portiță de scăpare din condiția sa. Iar străinul, vede în domnișoara Prym cheia enigmei ce-l macină.

Cât de departe este prea de parte?

Pentru a afla răspunsul la întrebarea sa cu privire la condiția umană, străinul întovărășit de diavol îi arată domnișoarei Prym unsprezece lingouri de aur pe care le va folosi ca recompensă și momeală în următoarea provocare:

Ascunzând unul din lingouri într-un loc cunoscut de fată, iar pe restul într-un loc secret, îi spune următorul scenariu cu trei variante posibile:

1. Dacă în următoarele șapte zile cât el va locui în sat, va avea loc o crimă, atunci va dărui întreaga comoară comunității. Dar acest lucru îi va demonstra că sufletul tuturor oamenilor este rău;

2. Dacă de-a lungul șederii sale nu se va întâmpla nimic, el se va întoarce de unde a venit cu comoara intactă. Iar acest lucru i-ar arăta că oamenii sunt buni;

3. Dacă pe de altă parte, crima nu va avea loc, dar domnișoara Prym va fura lingoul a cărei ascunzătoare o știe, nu va putea trage o concluzie.




Și cu acest scenariu în minte, străinul o provoacă pe domnișoara Prym să joace rolul mesagerei și să spună tuturor despre pariul făcut, amenințând-o că refuzul provocării ar putea avea consecințe nefaste și anume transmiterea mesajului de către el însuși și învinuirea tinerei de complicitate.

În lupta binelui cu răul câștigător iese…

În continuare acțiunea romanului se intensifică. Diavolul și domnișoara Prym își demonstrează pe rând puterile și ne determină până în ultimul moment să căutăm fărâma de bine ascusă în inima omului.

Atât în sufletul domnișoarei Prym, cât și în cel al locuitorilor Viscosului, urmează o bătălie între viață și moarte, sau mai bine zis, virtute și păcat, din care pare că teafăr și nevătămat nu poate scăpa decât cel neîntinat.

Sunt banii și lucrurile lumești mai presus decât darul vieții? Sau aurul cântărește mai greu decât un suflet invizibil și imposibil de atins? Acesta este testul imaginat de Paulo Coelho în Diavolul și domnișoara Prym și aceasta este întrebarea pe care cred că și-a pus-o la final oricare din cititorii cărții.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Diavolul și domnișoara Prym,te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep

・Paulo Coelho: Spioana

Paulo Coelho: Spioana

Cea de-a treia carte pe care am terminat-o de citit anul acesta nu este cea despre care îți voi vorbi în acest articol. Cartea pe care m-am gândit să o abordez de această dată este de fapt cea de-a patra. Dar pentru că tocmai am citit-o și m-a impresionat enorm, nu am mai avut răbdare să-i aștept rândul și m-am gândit să ți-o prezint numaidecât. De aceea, du-te repede fă-ți o ceașcă de cafea sau un ceai și hai să discutăm despre Spioana, un roman scris de Paulo Coelho și dezbătut de o lume întreagă.

Paulo Coelho: Spioana

SPIOANA

  • An apariție: 2016
  • Categorie: Literatură universală
  • Editura: Humanitas
  • Nr. pagini: (cu indulgență) 200



Câteva date despre autor:

Nu cred că este posibil să te autointitulezi iubitor de literatură contemporană fără să fi auzit vreodată de Paulo Coelho. Acest romancier brazilian cunoscut pentru romanul său Alchimistul, tradus în zeci de limbi, este de asemenea și cel mai popular scriitor utilizator de Facebook și Twitter cu un total de peste 42 de milioane de fani pe cele două rețele de socializare.

Pe Coelho îl citesc doar pe fugă

Nu îmi aduc aminte de unde am împrumutat prima carte scrisă de Paulo Coelho, dar știu că era La râul Piedra am șezut și-am plâns și am devorat-o în mai puțin de o zi; Pentru cea de-a doua, Alchimistul, nu a fost nevoie decât de o noapte albă; Zahir am luat-o din Cluj înainte să mă urc pentru prima oară într-un tren românesc; Manualul războinicului luminii am dat-o gata în câteva drumuri spre și de la serviciu; Pe cea de-a cincea, Diavolul și domnișoara Prym la fel; Și în sfârșit, cu Spioana am petrecut o seară și o dimineață.



Cine este spioana lui Coelho?

De Margaretha Zelle, cunoscută și sub numele de Mata Hari, nu mai auzisem până la Coelho. Dar cum ignoranța se poate vindeca ușor cu un search pe Google, am aflat că ea a fost o figură enigmatică a secolului XX. Cunoscută ca o ființă cu suflet rebel și o poftă de viață interzisă femeilor din acea vreme ea a rămas în istorie pentru acuzația nedreaptă de spionaj și execuția sa în anul 1917, în timpul primului război mondial.

Supusă unui abuz sexual la vârsta de 16 ani de către directorul școlii sale și dorind să scape pentru totdeauna din țara natală unde nu se întâmpla niciodată nimic, tânăra Margaretha se căsătorește timpuriu cu un ofițer cu douăzeci de ani mai în vârstă și pleacă în Indonezia. Acolo, contrar viselor sale, trăiește un coșmar. Din cauza soțului care își schimbă radical atitudinea față de ea în ciuda faptului că îi dăruiește doi copii suferă o dramă de neimaginat. Dar alienarea de țara sa, izolarea și clipele de cumpănă nu o doboară pe tânăra în a cărei inimă mocnește focul libertății.

Dansul schimbă vieți

Punctul culminant al anilor petrecuți în Indonezia îl reprezintă un eveniment din înalta societate. Acolo, alături de soțul ei, un prieten al celor doi pe nume Andreas și soția acestuia asistă la un dans oriental al băștinașilor care își va pune delicat, dar permanent amprenta pe sufletul protagonistei. Însă nu doar dansul din acea seară, ci și împrejurarea ce o obligă să asiste la sinuciderea soției lui Andreas, a cărui nume îl va împrumuta în continuare pentru tot restul vieții, reprezintă un punct de cotitură pentru Margaretha.

Nemaiputând răbda chinurile din Indonezia și bântuită de moartea unei femei captive ca și ea în acel paradis oriental, Margaretha ia hotărârea de a se reîntoarce acasă împreună cu soțul său. Dar Olanda cea pașnică și mereu neutră în fața lumii nu este pentru ea destinația finală și la puțin timp după întoarcerea acasă își pierde urma în romanticul Paris căruia i se dăruiește cu întreaga sa ființă. Acolo, botezată cu un nou nume și o nouă identitate, se învăluie în minciună și mister și farmecă pe cei ce cad în plasa sa prin dans cu așa zisele mișcări senzuale, orientale și ademenitoare, pe care doar ea le cunoaște.




Pe vremea când păcatele femeii erau mai grele decât ale bărbaților

Beată cu propria ființă și cufundându-se într-o veșnică redescoperire, Mata Hari face părtași la dezmățul său persoane importante din istoria vremii pe care le seduce și le determină să se închine la picioarele sale. Și totuși, de la păcatul desfrânării și până la grava acuzație de spionaj și condamnare la moarte, ar părea o cale lungă. Dar nu la fel de lungă cum s-a dovedit a fi acum 100 de ani.

În cuvinte simple și povestind experiența exoticei Mata Hari sub forma unei corespondențe dintre aceasta și avocatul său înainte de execuție, Paulo Coelho șochează cititorii cu drama unei visătoare născută într-o eră când libertatea femeii încă era judecată, condamnată și pedepsită.

De ce îți recomand cartea?

Nu citi Spioana dacă ești în căutare de dreptate! Nici de prințese sau feți frumoși călare pe cai albi! Și nici de părinți sau iubiți altruiști pentru că nu de ei vei avea parte! Citește spioana ca să înveți să apreciezi ce ai, cine ești și în primul rând, faptul că te-ai născut în era potrivită!



IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Spiona,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep