・Kazuo Ishiguro: Pe cînd eram orfani

Kazuo Ishiguro: Pe cînd eram orfani

Nu este o coincidență faptul că scriu despre încă o carte de Kazuo Ishiguro pe blog, la atât de puțin timp după ce am postat articolul despre pirma. Când descopăr un scriitor care îmi place, aprofundez și încerc să-i citesc toată opera. Iar cum Rămășițele Zilei m-a impresioant cu adevărat, am zis că este timpul pentru Pe cînd eram orfani.

O recenzie care nu face dreptate cărții

Am cumpărat această carte deoarece voiam să cunosc mai bine opera lui Ishiguro și nu am dat prea multă atenție descrierii de pe copertă. Dar mă bucur că am ignorat-o pe cât de mult am putut deoarece te face să te aștepți la o poveste cu totul diferită față de cea din paginile cărții.




Cartea urmareste destinul a trei orfani: Christopher Banks, Sarah Hemmings, de care acesta se indragosteste, si Jennifer, fetita pe care o adopta. Cele doua figuri feminine au in spate o istorie banala, oricit de tragic ar fi faptul de a ramine orfan. In schimb, in cazul lui Christopher Banks este vorba despre disparitia misterioasa a parintilor lui in Shanghai in anii Primului Razboi Mondial. Cei doi sint presupuse victime ale traficantilor de opiu. Cautarea si gasirea lor reprezinta momentul care ar trebui, teoretic, sa incununeze cariera sa de detectiv. Jurnal, confesiune, autoanaliza, Pe cind eram orfani este, dincolo de infiltratiile ironice abundente, un emotionant roman despre dragoste si prietenie.




Încă o carte despre diferențe care despart oamenii

În paginile cărții lui Ishiguro nu vei găsi prea multe cuvinte nici de dragoste și nici dovezi de prietenie. Cu excepția fetiței sale înfiate, dar nici măcar de ea nu pot fi sigură, Christopher Banks nu are și nu a avut vreodată prieteni adevărați.

În aproximativ o treime din paginile romanului, tânărul britanic povestește despre Akira, băiatul vecinilor săi din vremea când locuia la Shanghai. Fiind amândoi pe teritoriu străin și neînțelegând chineza, cei doi copii se împrietenesc superficial datorită circumstanțelor și își petrec zilele la adăpostul coloniei, în timp ce părinții lui Christopher duc o campanie împotriva consumului de opiu.

Deși n-o spune niciodată, din povestirile lui Christopher, mi-am dat seama că britanicul avea un oarecare sentiment de superioritate față de băiatul japonez pentru că cel din urmă nu reușea sub nicio formă să articuleze corect cuvintele englezești; Iar Akira la rândul său încerca să-l domine pe Christopher cu poveștile sale inventate și prin intimidare. Nu o singură dată, Christopher amintește de pariul său cu Akira care susținea că între un japonez și un britanic, cel din urmă plânge primul.

În plus, și ca adulți Christopher și Akira nu sunt apropiați unul de celălalt și în puținele situații în care au șansa să fie din nou o echipă, nu dragostea ca între priteni, ci interesele îi aduc împreună. Iar povestea dintre Christopher și Sarah nu este nici ea cu mult diferită.

Cunoscându-se la petrecerile din înalta societate britanică și intersectându-se și într-un cadru ceva mai exotic față de cel european, între Christopher și Sarah se dezvoltă o oarecare atracție fatală, dar toxică. Însă relația lor cu prea puțină substanță și prea multe interese arde ca un foc mocnit pe cale să se transforme într-un incediu, sau să se transforme într-o chinuitoare amintire.




Un sfârșit pentru care te aplauzi că ai avut răbdare

La un moment dat, citind Pe cînd eram orfani, am a vut impresia că îi lipsește o parte importantă. Nu am înțeles de ce Christopher pleacă atât de hotărât la Shanghai și cât de palpabile sunt dovezile pe care își bazează teoria cu privire la posibilitatea de eliberare din captivitate a părinților săi? Pot să accept că era un detectiv bun, poate chiar extraordinar, dar cum de mergea atât de sigur direct către locul faptei bazându-se doar pe niște memorii cenușii din copilăria și așa acaparată mai mult de joaca cu Akira?

Însă atitudinea dârză și hotărâtă a lui Christopher a fost doar modul în care autorul a dorit să se joace cu mintea cititorilor. Conținutul romanului nu prevestește nimic în legătură cu finalul absolut strălucit. Iar dacă ai răbdare să citești până la capăt, cu siguranță te vei înclina în fața laureatului premiului Nobel, recunoscându-i încă o dată talentul și creativitatea.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Pe cînd eram orfani te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

・Simsion Graeme: Proiectul Rosie

Simsion Graeme: Proiectul Rosie

Există șanse pentru un bărbat de aproape 40 de ani, înalt și arătos, dar cu un handicap social și care în fiecare marți își fierbe singur de vii homarii pentru cină, să-și găsească sufletul pereche? Răspunsul corect îl afli de la Simsion Graeme în romanul său de debut Proiectul Rosie.

Simsion Graeme: Proiectul Rosie

Proiectul Rosie este una din acele cărți pe care am cumpărat-o anul trecut la Bookfest. Nu cunoșteam date despre autor. Și nici de carte nu mai auzisem vreodată. Dar scurta recenzie de pe copertă m-a cucerit de la primele rânduri.




Este vorba despre un profesor australian de genetică, Don Tillman, care cu ajutorul unui chestionar conceput personal, dorește să-și găsească soția perfectă. Iar motivul pentru care recurge la această metodă este incapacitatea sa de a relaționa cu cei din jur.

Don este tânăr, deștept, înalt, chipeș și cu un venit peste medie datorită poziției sale la universitatea la care predă. Dar cu toate acestea nu reușește să-și găsească o partener din cauza fixurilor determinate de sindromul Asperger de care suferă.

Ce este sindromul Asperger?

Sindromul Asperger este o tulburare comportamentală asemănătoare cu autismul. Ea apare în general în copilărie și dispare pe măsură ce bolnavul avansează în vârstă. De asemena, afectează mai mult băieții decât fetele.

Sindromul Asperger poate fi diagnosticat doar de specialiști. Și conform datelor statistice, în anul 2015 afecta 37,2 milioane de oameni la nivel global. Acest sindrom se observă prin comportamentul irațional și afinitatea pentru acțiunile repetitive. Dar și prin gradul crescut de inteligență pe care îl manifestă cei cu această tulburare, încă de la începutul vieții.




În romanul Proiectul Rosie nu se specifică clar dacă Don suferă de sindromul Asperger sau nu. Dar preferința sa pentru cinele raționalizate; scrierea unui program zilnic strict pe o tabla albă; purtarea în permanență a acelorași haine; inflexibilitatea pe care o manifestă în relațiile cu cei din jur; precum și incapacitatea de a recunoaște sau exprima sentimente sunt doar câteva din trăsăturile bărbatului care sugerează această idee.

Cum să-ți găsești soția pe baza unui chestionar?

Pasionat de știință până la obsesie și realizând că nu are nicio șansă de a-și găsi soția ideală în mod tradițional, Don compune un chestionar cu scopul de a nu-și pierde vremea întâlnindu-se cu femei cu care mai mult ca sigur nu ar putea lega o relație.

Astfel, el caută o femeie inteligentă, bună la matematică, care să știe și să-i placă să gătească, să mănânce orice, să nu fumeze, să aibă un indice de masă corporal bun, să fie mereu la timp și să se îngrijească de propria sănătate. Însă lumea i se dă peste cap în momentul în care în biroul său intră o frumoasă roșcată, vegetariană, feministă, fumătoare, varză la matematică și cu daddy issues pe care vor încerca împreună să le rezolve.




Rosie este tot ce nu-și dorește Don în mod conștient de la o femeie, dar în același timp și un personaj intrigant cu o poveste de viață fascinantă. Deși la prima vedere pentru un om „normal”, Rosie pare normală, în realitate ea este măcinată de gândul că în urmă cu 30 de ani, răposata sa mamă s-a culcat cu un coleg de facultate și a conceput-o pe ea în afara căsătoriei cu Phil, tatăl vitreg al lui Rosie.

Iar pentru că Rosie își dorește din tot sufletul să afle cine este adevăratul său tată, Don acceptă provocarea de a-i găsi părintele recurgând la genetică. Și uite așa, cei doi fac o echipă cum nu se poate mai nepotrivită în Proiectul Tata.

Simsion Graeme: Proiectul Rosie

O carte care mi-a făcut poftă de Teoria Big Bang

Dacă ai văzut serialul Teoria Big Bang și ți-a plăcut personajul Sheldon, înseamnă că vei iubi această carte. Citind-o ți se va părea că te afli în capul lui Sheldon și îi asculți fiecare gând. Iar pe măsură ce citești, nici nu-ți va lua mult până să ajungi să-ți imaginezi că vocea lui Don Tillman este identică cu cea a lui Sheldon Cooper.

În general, când citesc o carte pe care am ales-o la întâmplare, după titlu, copertă sau recenzia de pe spate, aștept până o termin și apoi caut despre ea pe internet. Dar în cazul acestui roman, după primele cincizeci de pagini am simțit o dorință puternică de a afla dacă are vreo legătură cu Teoria Big Bang sau nu. Și am putut verifica ușor pentru că nu sunt singura cititoare care l-a regăsit pe Sheldon în paginile acestei cărți.

Din păcate însă, într-un comentariu pe Goodreads, autorul nu numai că susține faptul că Proiectul Rosie nu are nicio legătură cu Teoria Big Bang, dar mai spune că nici Sheldon nu a servit ca sursă de inspirație deoarece nici măcar nu s-a uitat la serial. Păcat…

Cu Sheldon în minte sau nu, Proiectul Rosie este un roman foarte amuzant și ușor de citit pe care ți-l recomand cu căldură într-o zi de weekend când vrei să te distrezi cu o lectură captivantă. Mai mult ca sigur, citindu-l nu vei vrea să-l lași din mână nicio secundă, iar finalul te asigur că merită!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Proiectul Rosie te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Kazuo Ishiguro: Rămășițele zilei

Kazuo Ishiguro: Rămășițele zilei

Rămășițele zilei este un roman de Kazuo Ishiguro – laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 2017, scris în anul 1989 și premiat cu Ordinul Imperiului Britanic.

Kazuo Ishiguro: Rămășițele zilei

De când am aflat că scriitorul britanic Kazuo Ishiguro a primit premiul Nobel pentru literatură în adata de 7 decembrie 2017, am căutat ocazia propice pentru a începe să-i citesc întreaga operă literară.




Am mai citit romane de acest autor și în perioada liceului, iar filmul Never Let Me Go regizat după una din scrierile lui este unul din preferatele mele. Dar recunosc că nu l-am citit niciodată ordonat, în liniște, cu un fișier word alături în care să-mi notez părerile. De aceea, când am câștigat anul trecut voucherele Bookfest, două din cărțile cu care m-am întors acasă erau semnate de el.

Când anii de glorie ai carierei s-au dus, când părintii nu mai sunt de mult, când cei cărora ți-ai dedicat viața te-au lăsat în urmă, ce mai rămâne la sfârșitul zilei?

Legat de Rămăşițele zilei, probabil una din cele mai cunoscute opere ale lui Kazuo Ishiguro, am amintiri mai vechi de un deceniu când într-o zi de iarnă am primit-o cadou de la profesoara mea de engleză din liceu. Era o variantă scurtă, într-o engleză simplificată, care deși nu mi-ar fi luat mai mult de câteva ore să o citesc, nu am deschiso niciodată considerând-o incompletă. Titlul însă, m-a bântuit până acum și mă făcea mereu să-mi aduc aminte de un soare apunând într-un oraș acoperit de zăpadă.



Ce rămâne dintr-un om care își dedică întreaga viață carierei?

Rămășițele zilei este povestea unui majordom absolut ai cărui ani de glorie coincid cu perioada celui de-al doilea război mondial. Dedicat trup și suflet meseriei sale, Stevens îl servește orbește pe stăpânul său, lordul Darlington. Cauza pentru care luptă Stevens este una nobilă. Dar încăpățânându-se să urmeze orbește ordinele celui pe care îl slujește, refuză să judece împrejurările în care se află și riscă astfel să piardă chiar și pe singura ființă pe care a iubit-o vreodată.

Prin ochii lui Stevens, lordul Darlington este un om fără cusur. El deține adevărul absolut și fiind stăpân nu trebuie judecat pentru niciuna din faptele sale. Dintr-o perspectivă obiectivă pe de altă parte, prin concedierea a două servitoare din simplul motiv că erau evreice sau episodul în care, într-o zi a anului 1935, îi dă dreptate lui Spencer care vrea să demonstreze că oamenii de rând nu ar trebui să se implice în politică și zilele democrației sunt de mult apuse, dau dovada de un caracter slab, ușor manipulabil și în primul rând periculos prin poziția sa socială influentă.

Dar există munca. Pentru a deveni un majordom de succes, Stevens consideră că “vine desigur o vreme când (majordomul) își încheie căutările și când trebuie să-și spună sieși: Acest stăpân reprezintă pentru mine tot ce este nobil și de admirat. Prin urmare, am să mă dedic slujirii lui.” Astfel, prea ocupat să șteargă de praf tocurile ușii, nu are timp să-și facă griji pentru dretul la vot al cetățenilor de rând sau situația evreilor într-o Europă în prag de război. De asemenea, nu are timp nici s-o privească pe domnișoara Kenton ca pe o femeie. Să înțeleagă din ochii ei că vrea să fie îmbrățișată cu patimă, că nu dă doi bani nici măcar pe demnitate, care în ultimă instanță înseamnă să nu te dezbraci în publicși că pentru ea el este singurul bărbat la care se va gândi cum ar fi fost dacă… toată viața.

De ce este atât de greu să recunoști când iubești?

O persoană pe care o respect mi-a spus odată: cei mai fericiți oameni sunt cei împliniți pe plan familial. Și am stat și să mă gândesc dacă este adevărat sau nu. Apoi, scotocind în memorie, mi-am dat seama că și în cazul meu, nu împlinirile legate de carieră, nici călătoriile pe care le-am făcut singură și nici alte bucurii pe care nu le-am împărțit cu cei dragi nu sunt cele mai vivide amintiri. Ci momentele în care am plâns cu mama, am râs cu frații și mi-am urmat soțul.

Viața ar fi mai simplă dacă am știi să recunoaștem pe loc când și pe cine iubim și de ce sub nicio formă nu trebuie să lăsăm unele persoane să ne scape. Am simțit o durere profundă citind această carte. Te cuprinde un sentiment de nostalgie amestecat cu regret văzând cum Stevens împletește drumurile englezești de țară, cu amintiri din care la sfârșitul zilei nu au rămas decât rămășițe: o lumină galbenă de felinare și tachinarea, cheia căldurii omenești.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Rămășițele zilei te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Haruki Murakami: 1Q84 – cartea III

Haruki Murakami: 1Q84 - cartea III

Sincer nu știu cum să încep recenzia celei de-a treia cărți 1Q84 fără să dau spoilere. Este destul de complicat să descrii ultima parte a unui roman ca 1Q84 fără să te raportezi la întâmplări narate în primele două părți. De aceea, dacă vrei să citești 1Q84 fără a cunoaște vreun detaliu din cuprinsul ei, îți recomand mai întâi să o lecturezi și abia apoi să te întorci pe blogul meu pentru impresii.

Haruki Murakami: 1Q84 - cartea III


Imediat după moartea Liderului sectei Pionierii, Tamaru și Doamna o ascund pe Aomame într-un apartament dintr-un bloc nou construit. Întâmplarea face însă ca noua locuință a lui Aomame să fie la distanță de doar câteva minute de mers pe jos de blocul lui Tengo. În plus, atât femeia cât și bărbatul realizează, în sfârșit, câtă nevoie au unul de celălalt și încep să se caute unul pe celălalt. Într-un mod… pasiv. Dar reîntâlnirea cu partenerul nu este singura lor problemă.

După o noapte furtunoasă în care Aomame îl ucide pe Lider, iar Tengo are o experiență sexuală stranie cu tânăra Fuka Eri, în pântecul lui Aomame ia naștere o ființă cu origini inexplicabile. Făptura este concepută într-un mod cu adevărat imaculat. Dar fără să-l fi întâlnit în 20 de ani, Aomame știe că Tengo este tatăl copilului.

Pe de altă parte, Tengo care n-are habar de Aomame și copilul ei, își petrece zilele în “orașul pisicilor” lângă corpul tatălui său care zăcând în comă pe un pat de azil, călătorește cu sufletul la casele oamenilor cerându-le să plătească taxa radio-TV NHK.

O carte care te face să plângi și pentru cele mai mizerabile personaje


Spre deosebire de primele două cărți ale romanului 1Q84, cea de-a treia se concentrează mai puțin pe elemente și personaje mistice și relatează întâmplări reale din viețile lui Tengo, Aomame și mai nou, Ushikawa.

Dezgustătorul omuleț cu capul său diform și imaginea scârboasă pentru care își atrage antipatia tuturor celor care îl cunosc, își ia de data aceasta rolul de spion și încearcă să dea de urma celor doi îndrăgostiți. Dar spre deosebire de celălalte apariții ale sale, în această carte Murakami s-a jucat atât de mult cu caracterul său, încât în ciuda aparențelor respingătoare, ajungi la un moment dat să verși lacrimi pentru el.

Și cred că nu greșesc dacă presupun că prin Ushikawa Murakami nu a vrut altceva decât să-și arate adevărata putere de novelist. Nu cred că a afirmat acest lucru vreodată, dar parcă ar fi spus:

– Hei cititorule, credeai că te cunoști? Vrei să-ți demonstrez cum ajungi să plângi pentru cel mai vulgar om din lume?

O poveste de dragoste foarte complicată


Mulți fani Murakami spun că prin 1Q84 autorul nu a făcut decât să ofere o mostră din talentul său de a zugrăvi lumi suprarealiste. La urma urmei, din cele aproape 1000 de pagini ale romanului, mai mult de 300 Aomame le petrece închisă în casă antrenându-se și citind Timpul Pierdut de Proust, iar Tengo cugetând la întrebări al căror răspuns nu-l va afla niciodată. Dar nu lumea fictivă a anului 1Q84 este subiectul central al cărții.

Într-un interviu despre această carte, Murakami a spus că și-a propus să creeze o poveste de dragoste foarte, foarte complicată. Și dacă mă întrebi pe mine, a reușit de minune!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut 1Q84 – cartea III te invit să descoperi rubricaBooks de la pickandkeep:

Books



・Haruki Murakami: 1Q84 – cartea II

Haruki Murakami: 1Q84 - cartea II

Mi-a luat șapte ani să mă apuc de 1Q84 a lui Murakami. Dar acum că i-am prins gustul, nu o mai pot lăsa din mână. Am început anul cu prima carte a acestui roman și acum câteva zile, am terminat-o și pe cea de-a doua. Iată de ce m-a cucerit 1Q84 de Haruki Murakami!

Haruki Murakami: 1Q84 - cartea I

Un roman cât trei

Singurul motiv pentru care romanul 1Q84 de Haruki Murakami a fost împărțit în trei cărți este lungimea. Să te descurci cu un roman de aproape 1000 de pagini până îl termini nu este chiar ușor. Dar împărțit în trei, se reduce la volume de dimensiuni rezonabile.

Faptul că împărțirea a fost făcută pentru a face lectura mai comodă se observă și din încheierea și începutul fiecărei cărți în parte. Primele două cărți te lasă la final în suspans așteptând cu sufletul la gură să o deschizi pe următoarea, iar ultimele două încep brusc și te aruncă direct în acțiune.

Dacă în primul volum 1Q84 aveam impresia că singura legătură dintre lumea lui Tengo și cea a lui Aomame este prezența a două luni pe cerul nopții, în cel de-al doilea aflăm că cele două personaje sunt mult mai aproape unul de celălat decât credeam. Și numai bine pentru că încep să se caute!

În afară de cele două luni care îi luminează doar pe cei ce sunt în stare să le privească, pe Tengo și Aomame îi mai unește și o amintire a unui eveniment petrecut cu douăzeci de ani în urmă. Pe vremea când Aomame era adepta religiei din care părinții ei făceau parte, iar Tengo era târât de tatăl său pentru a colecta taxele televiziunii NHK, cei doi au avut un moment de intimitate care le-a schimbat viața. Atunci, marginalizați de ceilalți copii pentru mediile diferite din care familiile lor făceau parte, cei doi s-au luat inocent de mână sprijinindu-se unul pe celălalt.

Gestul nu a durat mai mult de câteva clipite, dar în acel moment, sub privirea rece a unei luni mari de la ora trei după-amiaza, fiecare din ei s-a hotărât să-și schimbe viața.

Fata cu urechi frumoase și Ushikawa cel disgrațios

Mulți critici de carte spun că 1Q84 este cel mai bun roman al lui Murakami. Mai am o carte. Dar până acum mie nu mi s-a părut neapărat cel mai bun, ci cel mai reprezentativ roman al lui Murakami.

Calculat și foarte atent la detalii, Murakami parcă a adunat toate lucrurile pentru care iubim celălalte cărți ale sale și le-a introdus în 1Q84. Ushikawa, personajul dezagreabil din Cronica Păsării Arc apare și de data aceasta cu același nume și sub aceeași formă, dar nu neapărat ca aceeași persoană; Fata cu urechi senzuale este de data aceasta Fuka Eri; Femei care dispar sunt două; Iar partida de sex fierbinte, revelator și care se termină cu un orgasm extrasenzorial pentru personajul masculin, de altfel un antisocial, singuratic, își face și ea loc în paginile cărții.

Ambiguitatea în cărțile lui Murakami

Dacă ar fi să dau o definiție a universului lui Murakami, aș spune că este o lume pe jumătate reală unde majoritatea personajelor nu sunt nici bune, nici rele. De mică m-au fascinat japonezii pentru puterea lor de a crea personaje fictive umane. Indiferent că este vorba de literatură, film sau animație, caracterele japoneze sunt undeva la limita dintre eroi și anti-eroi fiind caracterizate de un număr aproape egal de calități și defecte. Exact ca noi. Cine poate spune despre el însuși că este în totalitate bun sau în totalitate rău? Chiar și cei mai puri au un nor care le umbrește sufletul. Iar cei mai răi, o scânteie care le încălzește inima.

În lumea aceasta plină de oameni și făpturi imperfecte, Murakami adaugă și o doză generoasă de magie. Gândește-te la lectură ca la o sârmă orizontală, bine întinsă, dar alunecoasă, ale cărei capete nu vezi de ce sunt legate. Deasupra sârmei se află realitatea – o lume în care regulile cu care suntem obișnuiți se aplică. Iar dedesubtul sârmei – haos decantat. Atunci când citești operele lui Murakami e și cum încerci să mergi drept pe această sârmă începând de undeva de la jumătate. Mergi. Mergi. Mergi. Dar la un moment dat tot cazi în noroi de nu mai știi cum să ajungi înapoi.

Nu le spune nimeni pe nume, dar este vorba de multe practici magice în 1Q84. În primul rând, construirea crisalidei de aer în interiorul căreia fiecare personaj găsește altceva. Și în al doilea rând, invocarea Oamenilor Mici pe care nimeni nu știe cum să-i cheme și nici să-i trimită înapoi.

Nuvele în romanele lui Murakami

Murakami a mai strecurat nuvele în romanele sale și cu altă ocazie. Nu este prima oară când dă o pauză de la acțiune personajelor și se concentrează pe o cu totul altă poveste. Dar în 1Q84 face acest lucru de mai multe ori. Iar două din nuvelele inserate în roman sunt absolut superbe. În plus, descoperindu-le, te simți ca atunci când găsești un Ou de Paște într-un joc.

Una dintre nuvelele romanului 1Q84 este Orașul Pisicilor, o poveste pe care Tengo o citește tatălui său internat la sanatoriu. Aceasta a apărut și sperat în revista New Yorker și o poți citi în englezăaici. Iar cealaltă este chiar Crisalida de Aer, nuvela în jurul căreia se concentrează acțiunea. Conținutul acesteia nu-l aflăm pe de-a întregul decât în cea de-a doua carte.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut 1Q84 – cartea II te invit să descoperi rubricaBooks de la pickandkeep:

Books