・Paulo Coehlo: Alchimistul

Paulo Coehlo: Alchimistul

De cePaulo Coelhoapare atât de des pe acest site? Simplu! Pentru că romanele sale reprezintă o lectură ușoară; O cufundare într-o poveste cu tâlc din care afli mai mult despre tine decât despre personajele din carte. Aceasta este impresia cu care rămân de fiecare dată când termin o carte a sa. Și lucrurile nu au stat altfel nici la recitirea romanului Alchimistul.

Am citit de mult romanul. De ziua unei prietene când am rămas la ea și neputând dormi am făcut o noapte albă. Este o carte scurtă și citind-o pe diagonală, am terminat-o în doar câteva ore. Dar acum, mai bine de zece ani de la lectură, nu-mi aminteam nimic. Așa că am împrumutat-o din nou.



Trebuie să-i citești și prefața ca s-o înțelegi, mi-a spus persoana de la care am primit-o de această dată. Și după lectură, i-am dat dreptate.

Legenda personală și dilema tuturor tinerilor

Santiago, un tânăr cu furnici în tălpi, se face cioban și cutreieră neobosit câmpiile Andaluziei. El are multe oi care se încred în el și care îl urmează oriunde s-ar duce și o carte groasă pe post de pernă și companion. Dar în același timp, el visează la o frumoasă fată dintr-un oraș unde își vinde lâna oilor, și se întreabă dacă ea la rândul său îi împărtășește sentimentele. Cu alte cuvinte, ca orice băiat de vârsta lui, sufletul i se împarte între dorința de a vedea locuri noi și nevoia firească de a se stabili și a avea pe cineva alături. Dar viața i se schimbă și concentrarea i se mută de la problemele de zi cu zi la țeluri mai înalte când merge să întebe o țigancă ghicitoare despre semnificația unui vis care i se repetă.



În visul său, Santiago vede o comoară ascunsă undeva în mijlocul deșertului egiptean, lângă piramide. Și așa cum află de la țingancă, după ce îi promite acesteia a zecea parte din comoară, singurul mod de a-și trăi legenda personală și a-și găsi liniștea sufletească este de a porni în căutarea ei. Sceptic la început și măcinat de îndoieli, Satiago se hotărăște să ignore spusele ghicitoarei. Dar sufletul i se cutremură din nou și decide în sfârșit că trebuie să obțină ceea ce i se arătase în vis, după ce întâlnește un bătrân care îi cere în schimbul dezlegării visului a zecea parte din oi.

Împlinirea viselor cere sacrificii

Santiago se desparte cu greu de oile sale, dar împins de curiozitate acceptă. El oferă bătrânului o parte din turmă și primește în schimbul ei pe Urim și Turim – două pietre semiprețioase, de culori diferite, care consituie singura formă de ghicire îngăduită de Dumnezeu.Apoi, pentru a obține banii necesari călătoriei în Eigipt, el vinde restul turmei și pleacă în aventura vieții sale. Pe drum întâlnește o mulțime de oameni buni și răi. Ei îl ajută, îl fură sau îl supun la încercări pe viață și pe moarte. Iar în același timp, îl împing mai aproape de îndeplinirea idealului său.

Alchimistul în literatura universală

Cu toate că acest roman a stat în vârful topului celor mai bie vândute cărți în mai mult de 74 de țări, la lansarea sa nu s-a bucurat de forte multă apreciere.

Ca temă, Alchimistul reia ideea obsesivă pe care Paulo Cohelo o expune în romanele sale. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, tot universul îți devine complice, iar cine se amestecă în legenda personală a altuia, niciodată n-o va descoperi pe a lui; Semne ți se arată pretutindeni, dar trebuie să fii atent la ele; Iar inima se preferă a fi ascultată pentru că are mereu dreptate.



Editura care publică primele 900 de exemplare consideră cartea un eșec. Dar chiar și așa, ambițiosul scriitor nu se lasă și după ce petrece 40 de zile în deșertul Mojave își testează din nou soarta. Și astfel, ajunge astăzi, peste 28 de ani de la apariția romanului Alchimistul, cel mai tradus scriitor în viață.

Să-și fi scris Coelho povestea înainte să o fi trăit?

Aflând de acest obstacolul peste care a trebui să treacă Paulo Coelho pentru a-și face cunoscută lucrarea, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva cartea reprezintă tocmai o premoniție a propriului viitor. Sunt atât de multe asemănări între pățaniile tânărului și legenda personală a scriitorului că nu poți da vina doar pe coincidențe. Iată ce au în comun cei doi:



SANTIAGO Paulo Coehlo
băiatului i se arată în vis o comoară autorul visează la succesul unei cărți subapreciate
tâlharii și războinicii editura care taie orice avânt
călătoria în deșertul Egiptului călătoria în deșertul Mojave
aflarea comorii în cel mai evident loc cunoașterea succesului în locuri nebănuite și totuși atât de familiare

…Deci? Să fie oare adevărat că toate poveștile universului sunt scrise de aceeași mână?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

Books



・5 Cărți pe care le-am început, dar nu le-am terminat încă

5 Cărți pe care le-am început, dar nu le-am terminat încă

Îmi place să cumpăr cărți aproape la fel de mult pe cât îmi place să citesc. Ador librăriile și bibliotecile și dacă am timp de răsfoit, pot petrece ore bune în astfel de locuri. Îmi place mult să citesc recenziile de pe coperți și de multe ori, fără să deschid măcar cartea pe care o țin în mâini, o duc la casa de marcat și o cumpăr. De vină cred că este atmosfera. Când le duc acasă și mă apuc de lectură însă, multe din achiziții își pierd farmecul pe care-l aveau în librărie. Motiv pentru care am o mulțime de cărți pe care le-am început, dar nu le-am terminat încă. Iată cinci din ele, cu tot cu scuzele pentru care le-am abandonat.

Haruki Murakami: 1984

Haruki Murakami este indiscutabil autorul meu preferat. Multe din operele sale le-am citit de mai multe ori și până la ora actuală niciun alt autor nu a reușit să mă facă să trăiesc un roman așa cum a făcut-o în repetate rânduri Haruki Murakami. Din păcate însă, în capul listei cu cărți pe carea le-am început, dar nu le-am terminat încă, se află tocmai 1984 considerat de mulți critici literari apogeul creației lui Murakami.



Deși mulți consideră stilul lui Murakami unul dificil, pentru mine faptul că în romanele sale ficțiunea și realitatea se întâlnesc în aceleași câmp temporal și de cele mai multe ori se confundă între ele, este tocmai motivul pentru care ador acest autor. Și cu toate că 1984 este tocmai un astfel de ghem de povești, de când am intrat în posesia romanului acum șase ani și până acum, nu am reușit să citesc mai mult de 100 de pagini.

Ca majoritatea romanelor lui Murakami, și acțiunea din 1984 se petrece în Tokyo. Coborând pe scara de urgență a unei autostrăzi aglomerate, Aomame, o tânără criminală se pregătește să ucidă un om. În altă parte a metropolei, exact în același timp, Tengo, un profesor de matematică, acceptă să rescrie o nuvelă a unei fete dislexice. Fără să știe însă, cei doi au o mulțime de lucruri în comun și mai mult decât atât, ei chiar se caută unul pe celălalt.

Cartea 1984 pare definiția romanelor care-mi plac. Și totuși, de ce n-o dau mai repede gata în loc să mă apuc de ea în fiecare an? Simplu! O am într-o ediție mastodont cu coperți groase și litere pentru (aproape) nevăzători. Cu alte cuvinte, este uriașă și nu-mi încape în geantă ca s-o citesc în tramvai – singurul loc unde mă pun la punct cu lectura.

Eco Umberto: Cimitirul din Praga

După ce am citit Numele Trandafirului de Eco Umberto am dat fuga și mi-am luat Cimitirul din Praga. Dar cu acesta nu am reușit să mă distrez prea mult timp.

Pe scurt, acțiunea romanului se întâmplă cândva în secolul XIX și povestește viața unui anume Simonini. Acesta este un schizofrenic care se poate “mândri” cu un car de crime și nelegiuri comise la viața sa. În plus, lucrând ca notar și fiind un escroc de primă clasă, el se pricepe de minune la măsluit acte și la înșelătorii. Și pe lângă toate acestea, este un as în arta de a urî.



Simonini urăște cu pasiune italienii; Îi disprețuiește pe francezi; Iar de evrei și femei nici nu vrea să audă. Este scârbit de tot ceea ce nu cunoaște. Iar dorința de a lua contact cu aproapele îi lipsește cu desăvârșire. Pe deasupra, este un gluton desăvârșit gătind cu dibăcie preparate a căror simplă lectură îți lasă gura apă. Și ca totul să fie mai incitant, schizofrenic fiind, are momente în care uită cine este cu adevărat și povestește cu glasul abatelui Dalla Piccola sau al unui autor necunoscut.

Acum, scriind acest rezumat, stau și mă întreb:

De ce totuși nu am terminat încă Cimitirul din Praga?

Pentru mine, ca temă și personaje, acest roman are toate șansele să devină unul din cele preferate. Dar scormonind mai bine în rămășițele memoriei, mi-am amintit că de-a lungul acestui fir narativ, aparent ușor de digerat, se amestecă și o mulțime de date și referințe istorice a căror lectură mă bagă complet în ceață și mă descurajează să reiau romanul.

Dan Brown: Simbolul Pierdut

Să vedem ce am citit și mi-a plăcut de Dan BrownFortăreața Digitală este prima și am savurat-o din scoarță în scoarță; Inferno a fost mai mult ca perfect; Codul lui Da Vinci vreau să-l reiau; Și a mai rămas Simbolul Pierdut unde m-am împotmolit cu lectura puțin după prima sută de pagini.

Cartea începe cu ceremonialul masonic prin care trebuie să treacă un inițiat de doar 34 de ani pentru a fi acceptat în cel mai înalt cerc al masoneriei. Dintr-un craniu ca un bol, el bea vin roșu ca sângele sub privirile confraților săi și se gândește la cât de important este să știi cum să mori și cât de neînsemnate sunt titlurile lumești ale celor ce se află la momentul respectiv cu el în cameră.

La puțin timp după această scenă, îl avem pe Robert Langdon, strălucitul profesor de la Harvard într-o limuzină îndreptându-se către Capitoliul din Washington. Din cauza unui telefon primit în dimineața aceleiași zile, el este profund îngrijorat pentru starea lui Peter Solomon, mentor, mason și figură paternă în ochii lui Robert, pe care acum nu reușește să-l localizeze. Dar teama lui Robert se dovedește a fi fondată.

Doar câteva ore mai târziu, intrând în Capitoliu, chiar într-una din enormele săli ale acestuia, Robert găsește prinsă pe un piedestal mâna prietenului cu degetele strânse în așa fel încât să pară ca o invitație antică.

Tipic Brown? 1001%. Și totuși… De ce nu am terminat această carte?

Față de primele trei citite, acțiunea se petrece într-un mod lent. Foarte lent. Și deși am petrecut câteva ore bune cu lectura acestei cărți, Robert încă se află în Capitoliu; de Peter nu știe nimeni nimic; iar noul inițiat în masonerie nu a înfăptuit nicio acțiune demnă de luat în seamă.



Bram Stocker: Dracula

Am cumpărat în mai romanul Dracula. M-am apucat de el și mergea chiar bine când… am câștigat un premiu de 400 de lei în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest și mi-am luat 15 titluri noi care mi-au dat peste cap lectura romanului lui Bram Stocker.

Dracula m-a cucerit de la primele pagini. Are descriere. Are dialog. Are acțiune. Și cel mai important, are și un dram de umor. Peisajele din România sunt descrise foarte pitoresc. Deși Bram Stocker nu a vizitat vreodată frumoasa noastră țară, natura și relieful României din roman mi-au trezit nostalgia. Iar castelul contelui Dracula mă face să văd cu ochi mai romantici Branul.

În viziunea lui Bram Stocker populația României de la vremea aceea este o amestecătură de nații, iar pe noi, româncele, ne vede ca niște femei frumoase, privite de departe :)))))

Când am abandonat lectura, contele Dracula tocmai se transforma în liliac târându-se noaptea pe pereții exteriori ai castelului, iar Jonathan Harker, avocatul britanic întemnițat de propria gazdă avea vise cu vampiroaice.

Stieg Larsson Fata care s-a jucat cu focul

Continuând acțiunea din Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul este al doilea roman din triologia Millennium de Stieg Larson.

Pe cât de tragică, pe atât de fascinantă, povestea acestei serii a uimit o lume întreagă. În 2004 la puțin timp după ce a predat editorului său manuscrisul celor trei romane, la vârsta de doar 50 de ani autorul și-a pierdut viața în urma unor afecțiuni cardiace. Astfel, dacă Stieg Larsson ar fi întârziat predarea lucrării, aceasta probabil nu ar mai fi văzut lumina tiparului, iar omenirea ar fi fost mai săracă cu una din cele mai spectaculoase serii thriller apărute vreodată. De asemenea, în țările nordice nu ar mai fi existat o carte care să genereze atâta interes și să ajungă în topul celor mai bine vândute cărți din istoria locală, imediat după biblie.

Un roman fără de care literatura nu ar mai fi fost la fel

Acțiunea romanului se concentrează pe cele două personaje principale: hackerița Lisbeth Salander și jurnalistul Mikael Blomkvist. Proaspăt întoarsă în Suedia dintr-o vacanță în insulele Caraibe și pentru prima dată în viață complet independentă financiar, Lisbeth realizează că este complet singură. Pentru Mikael însă, lucrurile de abia acum încep să devină incitante. El tocmai a dat peste o pistă care l-ar putea duce la o rețea de prostituție. Subiectul este extrem de fierbinte și abordarea lui presupune nu doar zgândărirea mafiei la nivel local, ci și în mare parte din Europa de Est.

Crimă, bănuieli, presupuneri ale poliției care se îndreaptă către Salander și tânăra geniu care dorește odată pentru totdeauna să-și spele trecutul.

Fata care s-a jucat cu focul este un roman care promite multă acțiune și cote maxime de adrenalină.

Dacă la Murakami motivul abandonului a fost volumul cărții, la Stieg Larsson dau vina pe faptul că n-o am deloc în format fizic. Prima carte din serie am împrumutat-o de la o prietenă. Iar pe a doua, citind-o pe jumătate în format pdf nu m-am îndurat s-o mai cumpăr. De aceea, în cele din urmă, cred că printez restul cărții și o citesc așa :)))



Tu ai vreo carte pe care te-ai apucat s-o citești și deși îți făcea plăcere, ai abandonat-o? Care este aceea? Crezi că o vei relua vreodată? Mi-ar plăcea mult să știu care sunt pentru tine cărțile pe care le-ai început, dar nu le-ai terminat încă. De asemenea, să-mi spui te rog dacă ai vreun secret care te motivează.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut Cărți pe care le-am început, dar nu le-am terminat încă, te invit să citești rubrica books de la pickandkeep:

Books

・Paulo Coehlo: Veronika se hotărăște să moară

Un drum București – Cluj Napoca mi-a trebuit ca s-a citesc Veronika se hotărăște să moară. Am dat-o gata dintr-o singură suflare și dintr-un motiv foarte intim și personal lectura ei mi-a lăsat un zâmbet amar pe buze și câteva lacrimi cărora le-am permis să se usuce pe obraji.

Prin furtuna de trăiri sufletești și repetate schimbări radicale de atitudine, Paulo Coehlo descrie în romanul său o săptămână din viața unei tinere după o tentativă eșuată de sinucidere și procesul prin care acest suflet aparent condamnat rătăcirii și uitării își găsește un nou raison d’etre și odată cu el alinarea sufletească.

Am citit fiecare cuvânt al acestei cărți, negru pe alb cu un ghimpe în inimă și simțind o oarecare greutate în respirație gândindu-mă cum ar fi fost dacă o persoană care a însemnat enorm pentru mine ar fi dat greș la fel de glorios ca Veronika și ar mai fi poposit măcar pentru o vreme pe acest pământ.

Cei care își iau rămas bun de tineri rămân veșnic tineri. Cam așa spunea Murakami în Pădurea Norvegiană și nu pot să nu-i dau dreptate, dar totuși…

În afară de faptul că nu le dai ocazia celor dragi să te vadă bătrân și suferind, ce se alege de restul existenței tale? Cum rămâne cu partea netrăită care ar fi putut să devină cea mai grozavă viață avută de cineva vreodată? De ce să renunți la frumusețea unei inimi care bate și-și dorește și a unei minți care visează și nădăjduiește? Cum rămâne cu toată bucuria și tristețea de care ai fi putut avea parte? Dar cu cei de care egoist te desparți fără să-i întrebi dacă mai au nevoie să le fii prin preajmă? Și toate inimile pe care le zdrobești… Dar cei care se hotărăsc să se sinucidă nu cred că judecă așa.

Veronika lui Coelho s-a hotărât să moară din cauza monotoniei. Rutina în viziunea lui Coehlo este principala cauză pentru care cineva și-ar putea dori să-și curme viața. Ea ucide spiritul și împăienjenește privirea ca să nu mai poți visa la viitor.

Așa și Veronika, ajungând la concluzia că nu există continuare, înghite un pumn de pastile și se culcă. Dar cineva cu putere de decizie mai presus decât înțelegerea umană hotărăște că nu-i încă vremea ca ceasul tinerei fete să bată ora morții și în loc să-i încununeze alegerea cu odihna chinuitoare dintre patru scânduri, o trezește din somnul său indus, într-un pat de spital de nebuni.

Nu poți stabili exact durata propriei vieți

Dacă ar fi murit după supradoza de pastile, Veronika ar fi trăit exact cât și-a dorit. Dar cum impresia că ai control total asupra propriei vieți e doar o amăgire, ea se trezește din nou la viață ca să afle ironia faptului că va muri nu când a vrut ea, ci câteva zile mai târziu. Medicii îi spun că pilule înghițite nu au reușit să o răpună, dar i-au vătămat ireversibil inima.

Într-o stare de semiconștiență Veronika petrece primele zile din infimul rest al vieții sale pe patul de spital. Când își revine însă, printre nebuni și asistente care îi umplu venele cu sedative, redescoperă bucuria de a trăi, numărând pe degetele de la o mână zilele rămase.

Și uite așa, Veronika are parte de apreciere fără margini; Plăcere fără limite; O masă cum nu și-a imaginat vreodată; Și o noapte pe care, nici dacă ar fi trăit până la 100 de ani, nu ar fi putut să o uite vreodată.

Când știi că nu mai ai mult, totul începe să devină important

Experimentând o mulțime de lucruri pe care altfel nu și le-ar fi îngăduit, Veronika se reîndrăgostește de viață. Realizează că până în prezent se cunoscuse doar parțial și își dă seama că s-ar putea împăca bine cu celelalte Veronici dinlăuntrul ei. Și astfel, ea își dorește din nou să trăiască.

Pe Veronika aș mai citi-o o dată

Am citit și cărți ale lui Coehlo care nu m-au dat pe spate, dar deznodământul acesteia mi s-a părut promițător. Dacă aceasta ar fi fost prima carte de Coehlo citită, lectura ei cu siguranță m-ar fi îndemnat să încerc și altele.

Veronika se hotărăște să moară, la fel ca Diavolul şi domnişoara Prym descriu apogeul naturii umane. În decurs de doar câteva zile, eroinele acestor două romane trec prin sute de schimbări sufleteşti. De la deznădejde, la extaz; De la disperare, la pace fizică şi psihică, ambele pornind de la plictiseală. Şi pentru ca cititorul să vrea mai mult, acțiunea fiecăreia din cele două povestiri se încheie într-un mod greu de anticipat.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

Books



・Paulo Coelho: Diavolul și domnișoara Prym

Am ajuns acasă de la serviciu, m-am îndopat cu trei ciocolățele, m-am învârtit prin sufragerie, am desfăcut un pachet cu cărți proaspăt primite și mi-am așteptat soțul să pună masa. Nu știu cum e în familia ta, dar la noi masa este un ritual aparte: dacă el a gătit, el așează vesela și tacâmurile; iar dacă eu am gătit, eu sunt responsabilă. După masă am spălat farfuriile – îndatorire ce îmi revine întotdeauna mie – și apoi m-am așezat în fața calculatorului. Nu m-am simțit eu săptămânile trecute și nu prea am avut chef de muzică sau răbdare de citit. Dar astăzi, mi s-a făcut poftă de melodii nostalgice și cărți care îți merg la inimă fără să-ți storci mintea gândindu-te la adevăratele intenții ale autorului. Așa că am dat drumul la playlist-ul preferat și m-am pus pe comentatDiavolul și domnișoara Prym, un roman care exprimă multe în vorbe puține.

Paulo Coelho: Diavolul și domnișoara Prym

DIAVOLUL ȘI DOMNIȘOARA PRYM

  • An apariție: 2000
  • Categorie: Literatură universală
  • Editura: Humanitas
  • Nr. pagini: 184



În locuri unde timpul stă pe loc…

Dacă ai fi o pasăre în zbor, ai vedea îndepărtatul sat Viscos ca o oază de liniște unde un orășean obosit de agitația urbană ar putea poposi pentru o vreme ca să împrumute din pacea locuitorilor și să se regăsească pe sine. Dacă însă te-ai abate din zborul tău și te-ai coborî la nivelul solului, ți-ai da seama că în pieptul fiecărui sătean trudit de muncă, bate o inimă roasă de lăcomie și cu la fel de multe griji ca a oricărui oligarh, star de cinema sau conducător al lumii.

Modest ca suprafață, cu o singură biserică, o uliță, case bătrânești și un hotel, Viscosul este adăpostul a zeci de suflete cocârjate de vreme, părăsite de odrasle și nealinate de râsete de copii, care cu îndârjire îmbracă haina de gospodari cinstiți și mulțumiți cu condiția lor.

Dar diavolul ademenește chiar și pe cei mai buni dintre noi…

Vreme îndelungată nimic nu se schimbase în Viscos și nimic nu părea că s-ar putea schimba vreodată până când, într-o zi, un străin se abate în sat însoțit de diavol.

Sunt oamenii, în esență buni, sau răi?

Este întrebarea care îl chinuie pe nou venit și pentru care caută răspuns în bătrânul Viscos. Dacă oamenii ar fi buni, înseamnă că pe unii dintre ei nu i-ai putea determina să facă rău pentru nimic în lume. Dar dacă sunt răi, crimele și catastrofele sunt doar o chestiune de timp. Așa gândea străinul, iar ca să afle răspunsul, alege ca unealtă a experimentului său pe domnișoara Prym – cea mai tânără, frumoasă, invidiată și totodată singuratică locuitoare din Viscos.




Atrași unul de celălalt din motive pe care le ascund inițial de adversar, străinul și domnișoara Prym se ademenesc și seduc reciproc pentru a-și îndeplini scopurile ascunse.

Tânăra fată, vede în noul venit o portiță de scăpare din condiția sa. Iar străinul, vede în domnișoara Prym cheia enigmei ce-l macină.

Cât de departe este prea de parte?

Pentru a afla răspunsul la întrebarea sa cu privire la condiția umană, străinul întovărășit de diavol îi arată domnișoarei Prym unsprezece lingouri de aur pe care le va folosi ca recompensă și momeală în următoarea provocare:

Ascunzând unul din lingouri într-un loc cunoscut de fată, iar pe restul într-un loc secret, îi spune următorul scenariu cu trei variante posibile:

1. Dacă în următoarele șapte zile cât el va locui în sat, va avea loc o crimă, atunci va dărui întreaga comoară comunității. Dar acest lucru îi va demonstra că sufletul tuturor oamenilor este rău;

2. Dacă de-a lungul șederii sale nu se va întâmpla nimic, el se va întoarce de unde a venit cu comoara intactă. Iar acest lucru i-ar arăta că oamenii sunt buni;

3. Dacă pe de altă parte, crima nu va avea loc, dar domnișoara Prym va fura lingoul a cărei ascunzătoare o știe, nu va putea trage o concluzie.




Și cu acest scenariu în minte, străinul o provoacă pe domnișoara Prym să joace rolul mesagerei și să spună tuturor despre pariul făcut, amenințând-o că refuzul provocării ar putea avea consecințe nefaste și anume transmiterea mesajului de către el însuși și învinuirea tinerei de complicitate.

În lupta binelui cu răul câștigător iese…

În continuare acțiunea romanului se intensifică. Diavolul și domnișoara Prym își demonstrează pe rând puterile și ne determină până în ultimul moment să căutăm fărâma de bine ascusă în inima omului.

Atât în sufletul domnișoarei Prym, cât și în cel al locuitorilor Viscosului, urmează o bătălie între viață și moarte, sau mai bine zis, virtute și păcat, din care pare că teafăr și nevătămat nu poate scăpa decât cel neîntinat.

Sunt banii și lucrurile lumești mai presus decât darul vieții? Sau aurul cântărește mai greu decât un suflet invizibil și imposibil de atins? Acesta este testul imaginat de Paulo Coelho în Diavolul și domnișoara Prym și aceasta este întrebarea pe care cred că și-a pus-o la final oricare din cititorii cărții.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Diavolul și domnișoara Prym,te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep

・Paulo Coelho: Spioana

Paulo Coelho: Spioana

Cea de-a treia carte pe care am terminat-o de citit anul acesta nu este cea despre care îți voi vorbi în acest articol. Cartea pe care m-am gândit să o abordez de această dată este de fapt cea de-a patra. Dar pentru că tocmai am citit-o și m-a impresionat enorm, nu am mai avut răbdare să-i aștept rândul și m-am gândit să ți-o prezint numaidecât. De aceea, du-te repede fă-ți o ceașcă de cafea sau un ceai și hai să discutăm despre Spioana, un roman scris de Paulo Coelho și dezbătut de o lume întreagă.

Paulo Coelho: Spioana

SPIOANA

  • An apariție: 2016
  • Categorie: Literatură universală
  • Editura: Humanitas
  • Nr. pagini: (cu indulgență) 200



Câteva date despre autor:

Nu cred că este posibil să te autointitulezi iubitor de literatură contemporană fără să fi auzit vreodată de Paulo Coelho. Acest romancier brazilian cunoscut pentru romanul său Alchimistul, tradus în zeci de limbi, este de asemenea și cel mai popular scriitor utilizator de Facebook și Twitter cu un total de peste 42 de milioane de fani pe cele două rețele de socializare.

Pe Coelho îl citesc doar pe fugă

Nu îmi aduc aminte de unde am împrumutat prima carte scrisă de Paulo Coelho, dar știu că era La râul Piedra am șezut și-am plâns și am devorat-o în mai puțin de o zi; Pentru cea de-a doua, Alchimistul, nu a fost nevoie decât de o noapte albă; Zahir am luat-o din Cluj înainte să mă urc pentru prima oară într-un tren românesc; Manualul războinicului luminii am dat-o gata în câteva drumuri spre și de la serviciu; Pe cea de-a cincea, Diavolul și domnișoara Prym la fel; Și în sfârșit, cu Spioana am petrecut o seară și o dimineață.



Cine este spioana lui Coelho?

De Margaretha Zelle, cunoscută și sub numele de Mata Hari, nu mai auzisem până la Coelho. Dar cum ignoranța se poate vindeca ușor cu un search pe Google, am aflat că ea a fost o figură enigmatică a secolului XX. Cunoscută ca o ființă cu suflet rebel și o poftă de viață interzisă femeilor din acea vreme ea a rămas în istorie pentru acuzația nedreaptă de spionaj și execuția sa în anul 1917, în timpul primului război mondial.

Supusă unui abuz sexual la vârsta de 16 ani de către directorul școlii sale și dorind să scape pentru totdeauna din țara natală unde nu se întâmpla niciodată nimic, tânăra Margaretha se căsătorește timpuriu cu un ofițer cu douăzeci de ani mai în vârstă și pleacă în Indonezia. Acolo, contrar viselor sale, trăiește un coșmar. Din cauza soțului care își schimbă radical atitudinea față de ea în ciuda faptului că îi dăruiește doi copii suferă o dramă de neimaginat. Dar alienarea de țara sa, izolarea și clipele de cumpănă nu o doboară pe tânăra în a cărei inimă mocnește focul libertății.

Dansul schimbă vieți

Punctul culminant al anilor petrecuți în Indonezia îl reprezintă un eveniment din înalta societate. Acolo, alături de soțul ei, un prieten al celor doi pe nume Andreas și soția acestuia asistă la un dans oriental al băștinașilor care își va pune delicat, dar permanent amprenta pe sufletul protagonistei. Însă nu doar dansul din acea seară, ci și împrejurarea ce o obligă să asiste la sinuciderea soției lui Andreas, a cărui nume îl va împrumuta în continuare pentru tot restul vieții, reprezintă un punct de cotitură pentru Margaretha.

Nemaiputând răbda chinurile din Indonezia și bântuită de moartea unei femei captive ca și ea în acel paradis oriental, Margaretha ia hotărârea de a se reîntoarce acasă împreună cu soțul său. Dar Olanda cea pașnică și mereu neutră în fața lumii nu este pentru ea destinația finală și la puțin timp după întoarcerea acasă își pierde urma în romanticul Paris căruia i se dăruiește cu întreaga sa ființă. Acolo, botezată cu un nou nume și o nouă identitate, se învăluie în minciună și mister și farmecă pe cei ce cad în plasa sa prin dans cu așa zisele mișcări senzuale, orientale și ademenitoare, pe care doar ea le cunoaște.




Pe vremea când păcatele femeii erau mai grele decât ale bărbaților

Beată cu propria ființă și cufundându-se într-o veșnică redescoperire, Mata Hari face părtași la dezmățul său persoane importante din istoria vremii pe care le seduce și le determină să se închine la picioarele sale. Și totuși, de la păcatul desfrânării și până la grava acuzație de spionaj și condamnare la moarte, ar părea o cale lungă. Dar nu la fel de lungă cum s-a dovedit a fi acum 100 de ani.

În cuvinte simple și povestind experiența exoticei Mata Hari sub forma unei corespondențe dintre aceasta și avocatul său înainte de execuție, Paulo Coelho șochează cititorii cu drama unei visătoare născută într-o eră când libertatea femeii încă era judecată, condamnată și pedepsită.

De ce îți recomand cartea?

Nu citi Spioana dacă ești în căutare de dreptate! Nici de prințese sau feți frumoși călare pe cai albi! Și nici de părinți sau iubiți altruiști pentru că nu de ei vei avea parte! Citește spioana ca să înveți să apreciezi ce ai, cine ești și în primul rând, faptul că te-ai născut în era potrivită!



IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Spiona,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep