・C.J. Tudor: Omul de cretă

C.J. Tudor: Omul de cretă

Cu câteva săptămăni înainte să plec în concediu am primit de la editura Nemira trei cărți pe care abia așteptam să le citesc. Am de gând să scriu despre fiecare în parte pe blog și de aceea nu îți spun de acum care sunt acelea. Dar una una dintre ele, și de fapt cea de-a doua pe care am citit-o, este Omul de cretă, o carte ale cărei fotografii le-am văzut atât de des pe rețelele sociale încât m-a făcut curioasă.

În general citesc pe nerăsuflate articolele de pe blogurile de carte. Dar nu știu din ce motiv, recunosc că am evitat mai mult sau mai puțin intenționat să citesc despre această carte sau autorul ei (abia mai târziu am aflat că de fapt este femeie) încât îmi formasem câteva preconcepții văzând doar fotografiile cu coperta.

Așa cum probabil ți-ai dat seama, credeam că este scrisă de un bărbat. Și mai mult, după nume credeam că este român. În plus, omul spânzurat de pe copertă îmi trezea oarecum amintiri nostalgice din perioada când predam în Japonia engleză unor copii care știau că dacă mă roagă frumos, o să-i las până la urmă să se joace acest joc, de altfel interzis în școală, doar de dragul de a mai învăța măcar un cuvânt. Dar nu este vorba de spânzurătoarea. Ci de cretă. Un joc cu desene mult mai macabru decât spânzurătoarea, văzut și povestit în paralel de un copil de 12 ani și bărbatul în care acesta s-a transformat trei decenii mai târziu.




Cred că mă îndrăgostesc de scriitorii britanici

C.J. Tudor este cea de-a doua autoare britanică pe care am descoperit-o vara aceasta și pot să spun că mă bucur mult. Odată ce am citit Omul de cretă am făcut puțină cercetare și am aflat despre ea că locuiește în Anglia alături de partenerul său și fiica ei. Nu există multe informații despre ea, dar la prima vedere (cel puțin de fotografii) pare genul de autor căreia mi-ar plăcea să-i citesc întreaga operă. Dar să ne întoarcem la subiectul cărții…

Dacă cadavrele dezmembrate nu sunt pentru tine cel mai potrivit element cu care să începi un roman, atunci această carte nu cred că va fi pe gustul tău și probabil ar trebui să cauți plăcerea lecturii în altă parte.

Într-un orășel englezesc din provincie, ferit de soare și ascuns de ochii curioșilor în umbra secretoasă a copacilor, se descompunea un cadavru de tânără femeie. Membrele subțiri cereau parcă ajutor departe de trupul ferm ce odată reușea să sucească mințile bărbaților și să aducă asupra sa invidia femeilor. Iar capul, pe de altă parte, era de negăsit. Dar acesta este doar un rezumat al primelor pagini ale cărții. Povestea începe cu mult înaintea tragicului eveniment și are ca protagoniști o gașcă de copii.




Uneori creta este sursa celor mai negre coșmaruri

Alături de prietenii săi Gav, Hoppo, Mickey și Nicky, Eddie, un puști de doisprezece ani își petrece zilele hoinărind prin pădure, mergând la carnavaluri și jucându-se ca orice alt copil de vârsta sa. Dacă nu l-ai lua la bani mărunți, îl poți uita fix din următoarea clipă în care l-ai cunoscut. Dar dacă i-ai citi gândurile, ai știi că viața lui s-a schimbat dramatic și a luat o cale fără de întoarcere în momentul când a devenit erou fără voie și a salvat de la moarte o ființă nevinovată.

Nu a plănuit nimic și dacă ar fi avut de ales, probabil că ar fi procedat altfel. Dar destinul l-a adus pe Eddie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, declanșând astfel o serie de evenimente care îi vor bântui nopțile și ca adult. Nimeni nu pare să observe, iar cei care i-au zărit nu știu să facă legătura, dar în orașul odată pașnic, s-a așternut deodată un văl de ceva rău și totul pare a fi o vrajă a omenilor de cretă care nu încetează să se arate în cele mai înspăimântătoare locuri.

Cui recomand Omul de cretă?

Comentariul de pe copertă al autorului Stephen King la adresa acestei cărți mi se pare cea mai reușită recomandare și mod de a-i face reclamă. „Dacă vă plac cărțile mele o să vă placă și asta” spune Stephen King și într-adevăr, este o carte potrivită pentru acelclub exclusivit de cititori. Eu personal am adorat-o din scoarță în scoarță. Nu sunt o persoană pe care o poți face atentă mai mult de câteva ore, dar această carte am citit-o într-o după amiază.

Este un roman plin de suspans; Te ține în priză pe tot parcursul lecturii; Iar la sfârșit îți pregătește un deznodământ cu totul neașteptat. În plus, stilul narativ este formula perfectă pentru un thriller reuşit. Cu cât te afunzi mai mult în poveste, cu atât îți pui mai multe întrebări şi te îndoieşti de sinceritatea fiecăruia din personaje. Dar cu toate acestea, la final vei primi toate răspunsurile cerute, terminând lectura cu un sentiment plăcut de satisfacție şi gata să întorci paginile cărții următoare.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Omul de cretăte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Dan Brown: Simbolul Pierdut

Dan Brown: Simbolul Pierdut

Dacă Dan Brown nu este autorul care a descoperit o formulă de făcut bani aproape la fel de bună ca brand-ul Coco Cola, atunci nu știu cine este. Chiar am citit de curând Codul lui Da Vinci și am văzut și filmul, iar în timpul lecturii Simbolul Pierdut am avut impresia că recitesc aceeași carte doar cu alte personaje. Nu este însă o lectură rea. Dar ca și în cazul altor autori, această carte nu prea și-a găsit bine locul în serie.

Simbolul Pierdut este una din acele cărți care îți trezește un puternic sentiment de deja vu. Am mai simțit același lucru de curând citind cărțile lui Tony Parsons. Fără să îți dau vreun spoiler îți voi spune că dacă ai citit măcar una din cărțile acestui autor, poți deja să-ți faci o idee despre ceea ce scrie și în celelalte. Cam ca în cazul brandului Coca Cola. Orice alte arome ar scoate, gustul este mai mult sau mai puțin același. Iar formula se vinde.




Codul lui Da Vinci vs Simbolul Pierdut: Alte nume aceeași poveste

Așa cum am spus și mai sus, dacă ai citit Codul lui Da Vinci, în mare parte știi unde te duce și Simbolul Pierdut. Uciderea lui Sauniere este înlocuită de o mână tăiată și aruncată în mijlocul Capitoliului din Washington aparținând lui Peter Solomon. Iar în loc de frumoasa nepoată a decedatului Sauniere, de data aceasta lui Robert Langdon i se alătură sora torturatului Peter.

Robert Langdon ajunge de data aceasta la Washington D.C. și printr-o serie de evenimente mai alarmante decât restul cărții, se vede pus în situația de a descoperi un criminal misterios care a lăsat ca indiciu mâna bunului său prieten Peter Solomon pe unul din culoarele Capitoliului. Atât identitatea făptașului cât și locul unde Peter este ținut ostatic, sau starea de sănătate a acestuia stau sub semnul întrebării.

Ca și în cazul altor cărți marca Dan Brown,secretul succesului este o căutare de comori contra cronometru. Și de data aceasta indiciile sunt puține, aliații lui Langdon și mai și, iar Simbolul Pierdut se referă la un secret bine păstrat al masoneriei, accesibil doar celor virtuoși. În plus, orice clipă care încetinește căutarea, amenință cu destabilizarea societății americane așa cum o știm prin dezvăluirea unormistere antice ale masoneriei care ar putea pune într-o lumină rea pe conducătorii lumii.

Imaginează-ți că cei mai influenți oameni ai planetei fac cosplay

Ideea care stă la baza cărții Simbolul Pierdut este faptul că orice ritual scos din context devine straniu. De exemplu, să te închini la un instrument de tortură și să consumi sânge și trup omenesc nu poate fi decât grotesc. Numai că același lucru îl fac și creștinii duminică de duminică la Sfânta Liturghie. Însă totul într-un mod pur simbolic. Niciodată, niciun creștin adevărat nu ar putea găsi ceva rău în ruga la Sfânta Cruce. Și cu toate că spunem că vinul și pâinea sunt sângele și trupul lui Dumnezeu, nu le privim ca atare. Cu alte cuvinte, totul nu este decât o problemă de percepție și înțelegere a unui ritual. Un lucru valabil și în cazul ritualurilor masonice.

Nu îmi voi exprima părerea personală despre masonerie. Și nici nu voi comenta despre ceea ce presupune acest tip de gândire decât făcând referire strict la textul cărții Simbolul Pierdut. Începând cu George Washington și Benjamin Franklin, părinții Statelor Unite ale Americii erau masoni sau împărtășau idealurile și modul de gândire al acestei societăți. Cum reiese din carte, masonii sunt un grup de oameni toleranți care pun accent pe progresul științific și bunăstarea omului.

Dar cu toate că în teorie intențiile masonilor par cum nu se poate mai lăudabile, ritualurile lor nu. Din punctul de vedere al unui creștin, multe din practicile lor au o puternică influență păgână. Și cu toate că nu sunt decât simbolice, nu de puține ori par să invoce forțe cărora Biblia se opune. De aceea, pentru ca ordinea care domnește în lume la momentul prezent să poată fi păstrată, cel puțin din punctul de vedere al lui Robert Langdon și a celorlalte personaje pe care le vei descoperi în Simbolul Pierdut, este necesară tăinuirea ca și până acum a acestor ritualuri.




O cursă văzută cu încetinitorul

În mai puțin de o noapte, Robert Langdon trebuie să-l găsească pe Peter Solomon. Dar și să oprească mediatizarea ritualurilor masonice. Un plot excelent, o narațiune îngrozitoare. Toată cartea am avut impriesia că Dan Brown a vrut să-și demonstreze lui însuși cât poate să tragă de trei simboluri și niște cifre scriind o carteîncă digerabilă. Indiscutabil, sunt prea puține îngrediente în această rețetă pentru un roman de 600 de pagini.

De asemenea, cred că nu greșesc când spun că autorul a vrut să nu supere pe nimeni. Am înțeles de când am cumpărat-o că este o carte despre lumea ocultă a masoneriei. Dar pur și simplu nu se justifică cei cinci ani de documentare pe care Dan Brown i-a dedicat acestui roman. Dacă stai să analizezi volumul de informații noi din text, realizezi că nu descoperi mare lucru. Într-adevăr, Simbolul Pierdut atinge subiectul masoneriei, dar extrem de superficial. Documentarea cred că a fost mai mult necesară pentru a reda arhitectura clădirilor din Washington, decât secretele masoneriei. Pentru cele din urmă, vizionarea a două-trei filmulețe pe YouTube ar fi fost mai mult decât suficientă.

Toate ca toate, dacă ești în căutarea unui city break în Washington și nu a unui roman thriller despre masonerie, îți recomand Simbolul Pierdut. Ce-i al lui e al lui, iar Dan Brown chiar se pricepe să scrie ghiduri de călătorie. Așa că dacă n-ai banii necesari să vezi Washington-ul cu ochii tăi, dar îți dorești asta, Simbolul Pierdut este infinit mai ieftin ca un bilet de avion.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Simbolul Pierdutte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Mo Hayder: Insula Porcilor

Mo Hayder: Insula Porcilor

Credeam că sunt într-o anume măsură familiarizată cu opera scriitoarei britanice Mo Hayder, dar oricâte cărți aș citi, fiecare nouă lectură mă lasă mută de uimire.

Unde adierea vântului miroase a porc

Joe Oakes, poreclit și Oakesy, este un jurnalist de senzație care își câștigă traiul scriind despre impostori religioși și apariții bizare precum Yeti sau Chupacabra. Intrigat de un fenomen misterios, el merge pe Insula Porcilor să afle adevărul despre o înregistrate a unui turist care se pare că l-a prins pe bandă pe Antihrist în persoană. Cele câteva cadre, filmate dintr-o barcă, surprind pe malul insului o ființă jumătate om, jumătate animal, cu o coadă lungă, acoperită cu piele umană. Filmarea face valuri atât în rândul amatorilor de senzații tari, cât și a celor mai puțin interesați de astfel de evenimente. Dar Oakesy este aproape convins că întreaga lucrare malefică nu este decât un mic spectacol pus în scenă de un adolescent plictisit, iar el și camera lui pot scoate la iveală șiretlicul.




Bestia care umblă liberă pe malurile Insulei Porcilor nu este singurul lucru straniu care se petrece în acest colț de lume, Pe bucata de pământ, odinioară pustie, s-au mutat de ceva timp o comunitate de preoți psihogenici înființată de pastorul Malachi Dove. Crezând cu tărie că medicina este de fapt o lucrare diavolească, secta protestantă și-a creat propriul refugiu, în mijlocul apelor Scoției, unde trăiește, mănâncă, se roagă și își așteaptă sfârșitul zilelor într-o comunitate ce își dorește a fi aproape de Dumnezeu. Dar uneori nici natura virgină sau pustnicia nu reușește să aline suflete deoarece secta este măcinată din exterior de presupunerea oamenilor cum că s-ar închina lui diavolului și din interior de dispariția curioasă a călăuzei lor spirituale, Malichi Dove.

Pe de altă parte, Joe Oakesy pasionat din adolescență de așa-zisele fenomene paranormale și având o istorie zbuciumată de douăzeci de ani cu pastorul Malichi Dove acceptă provocarea de a face lumină asupra întregului caz. Și astfel, se trezește în mijlocul unui masacru mai sângeros decât Iadul însuși.

Dacă există un thriller perfect, cred că l-am găsit

Îmi place literatura thriller care mă ține cu sufletul la gură și îmi zgândăre imaginația. Cu toate acestea, Insula Porcilor este genul de carte la care nu poți anticipa absolut nimic. Și este cel puțin ciudat. Mo Hayder nu este genul de autor care să te țină în suspans sute de pagini până afli cine este criminalul. Ba dimpotrivă! Îți face cunoștință cu el încă de la început și apoi ZBANG! na poftim că de fapt nu știi nimic!

Poate pentru că este britanică și are un alt simț al umorului; Sau poate pentru că este femeie și gândește cu altă parte a creierului față de autorii de thriller-uri, bărbați, pe care i-am citit până acum… Nu știu sigur care este motivul. Dar cert este că Mo Hayder are un stil cu totul și cu totul aparte. Cărțile ei sunt atât de inteligent scrise încât nu simți niciun efort să reții fragmente din întâmplări sau detalii cu privire la personaje. Iar atmosfera întunecată și parcă lipicioasă, îți dă o stare de spirit excelentă pentru lectura unui thriller. Și totuși, faptul că ți se pare că înțelegi ce se întâmplă în cărțile ei și știi unde ajungi, e doar o impresie. Cu măiestrie te joacă pe degete la fel ca pe propriile personaje și te prinde într-o cursă în care îți vei stoarce creierii ca să poți să mai ieși.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Insula Porcilor te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Mo Hayder: Tratamentul

Mo Hayder: Tratamentul

Sunt cu câteva cărți în urmă când vine vorba de seria de articole Good Reads Reading Challenge 2018, dar să știi că de lectură mă țin bine. Am terminat weekend-ul trecut cel de-al cincilea roman și până la sfârșitul săptămânii acesteia îl dau gata și pe al șaselea. Am planuri mari pentru luna februarie, sperând să pot citi măcar trei cărți și în orice caz, până în martie vreau să recuperez teren și la capitolul postări pe blog. De aceea, cu articolul de astăzi mă pun direct pe treabă și fără alte ocolișuri îți spun și ție impresia pe care mi-a făcut-o cel de-al doilea roman de Mo Hayder de anul acesta: Tratamentul.

TRATAMENTUL

  • An apariție: 2001
  • Categoria: Cărți horror
  • Editura: RAO
  • Nr. pagini: 512



Despre Mo Hayder

Pe Mo Hayder am descoperit-o în liceu și am redescoperit-o acum o lună. Prima carte scrisă de ea pe care am savurat-o din scoarță în scoarță se numește Tokyo; Iar pe cea de-a doua, Omul Pasăre, despre care am vorbit și în această rubrică și care mi-a lăsat impresia că se putea mai mult, am citit-o în ianuarie.

Dacă ar fi să cataloghez operele sale, cred că le-aș lipi eticheta: roman polițist. Dar dintr-un motiv pe care nu-l pot înțelege pe deplin, editura Rao, cea care le publică în limba română, se încăpățânează să le numească horror, deși motivele abordate nu sunt cu mult mai înfricoșătoare decât o oră de știri.

Până la urmă, de ce iar Mo Hayder în același Reading Challenge?

Întorcându-mă la subiectul articolului, haisă-ți explic de ce am ales-o din nou pe Mo Hayder deși nu m-a impresionat pe cât mă așteptam după ultima lectură.

Omul Pasăre este prima carte din seria de romane ce-l are ca personaj principal pe detectivul britanic Jack Caffery.

În ea Caffery debutează ca un bărbat puțin trecut de 30 de ani, stăpân pe sine și cu o intuiție ieșită din comun. Datorită instinctului și ambiției de a nu lăsa lucrurile neterminate nici măcar atunci când par că au luat sfârșit, el reușește să rezolve un caz ce cutremură Londra din temelii.

Spre sfârșitul romanului, Caffery ajunge să se îndrăgostească de o tânără artistă, ultima victimă a unui criminal în serie, lucru care îl va determina să nu trădeze pic de milă în momentul când viața celui din urmă va fi în mâinile sale.

Spoiler: iubita lui Caffery din primul roman scapă cu viață din ghearele morții, iar povestea celor doi se continuă în cel de-al doilea, lucru care m-a făcut curioasă.




Tratamentul

În urma dramei suferite, Rebecca, artistă consacrată și proaspăta iubită a lui Jack Caffery se refugiază în artă și încearcă să se ascundă de propriile temeri sub privirile înfometate ale admiratorilor săi.

Surprins de atitudinea ei și intrigat de faptul că discută deschis despre cele ce i s-au întâmplat, în public, dar fără să i se destăinuie vreodată lui, celui căruia îi datorează salvarea, Caffery o trage pe Rebecca la răspundere. La rândul ei, aceasta îi reproșează faptul că și el este la fel de secretos și nu reușește cu niciun chip să se desprindă de trecut. Dar atitudinea lui Caffery față de trecut și amintiri este direct influențată de un locatar vecin care se dovedește în final a fi răspunsul nu doar la întrebările ce macină sufletul detectivului, ci și al evenimentelor cotidiene care amenință din nou pacea Londrei.

Pe fundalul conflictului dintre Rebecca și Caffery, acțiunea romanului se concentrează asupra unor crime odioase ce au ca subiect principal copii.

Prima victimă, un băiețel de doar nouă ani, este descoperit într-un parc din apropierea cartierului unde locuia cu familia.

În urma autopsiei, făptașul se dovedește a fi o persoană periculos de aproape de copil. Dar chiar și cu rezultatele doveditoare cu care ar fi putut încheia cercetarea, Caffery se lasă pe mâna intuiției și condus de șirul indicilor descoperă o rețea de pedofilie din suburbiile Londrei.



Ce mi-a plăcut la acest roman?

Tratamentul este un must read pentru cei ce iubesc romanele polițiste. Față de primul volum al seriei, de data aceasta am fost bucuroasă să descopăr niște personaje chiar și mai umane și o acțiune care nu lasă loc de interpretări sau sugestii. În Tratamentul, Caffery are ochii mai larg deschiși; Rebecca este mai înțelegătoare; iar din restul personajelor nu este sacrificat nici măcar unul doar de dragul dramei și al efectelor tari.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Tratamentul,te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep

・Mo Hayder: Omul pasăre

Mo Hayder: Omul pasăre

Și iată că a sosit timpul și pentru cea de-a doua carte din cele 33 pe care mi-am propus anul acesta să le citesc în cadrul concursului Goodreads Reading Challenge. Ea se numește Omul pasăre și este scrisă de nimeni alta decât Mo Hayder care de aproape douăzeci de ani încoace nu contenește să uimească lumea cu romanele sale polițiste.

Mo Hayder: Omul pasăre

OMUL PASĂRE

  • An apariție: 2000
  • Categoria: Cărți horror
  • Editura: RAO
  • Nr. pagini: 384



Câteva date despre autor:

Mo Hayder este o scriitoare britanică de romane thriller. Ea s-a născut în anul 1962 și a debutat în anul 1999 cu romanul Omul pasăre, în original cunoscut sub numele de Birdman, roman care a lansat-o pe piața internațională.

De ce Omul Pasăre?

Prima oară când am citit o carte de Mo Hayder a fost acum zece ani când am împrumutat de la o prietenă Tokyo, carte care m-a impresionat până la lacrimi.

Știu că nu acesta este subiectul articolului de astăzi, iar tu te aștepți să citești despre Omul Pasăre, dar ca să înțelegi mai bine de ce am ales o carte cu un nume atât de neobișnuit, cred că ar trebui să cunoști mai întâi povestea din spatele alegerii ei.

Așa cum ți-am spus,Tokyo a fost unul din romanele care mi-au marcat experiența literară. Pe scurt, în el se povestește despre o tânără britanică, proaspăt sosită în Tokyo care încearcă să descopere adevărul despre atrocitățile produse în anul 1937, înaintea celui de-al doilea război mondial la Nanking, un oraș chinez.

La vremea aceea, armata Japoniei Imperiale hotărâtă să cucerească China și restul Asiei continentale, se spune că ar fi comis unul din cele mai îngozitoare masacre din istoria omenirii, iar aceste fapte istorice continuă și astăzi să inspire, și în același timp să cutremure, nenumărați istorici, scriitori și regizori de film care nu pot trece cu vederea atrocitățile războiului, fără a le comemora pentru totdeauna în operele lor. Iar unul din acești oameni de artă, care și-a dedicat atât timpul cât și eforturile pentru a nu lăsa pe mâna uitării astfel de fapte, este Mo Haydero scriitoare desăvârșită care împletește în romanul său cu desăvârșită pricepere fapte istorice și povești fictive cu detectivi. De aceea, dacă îți place oricare din următoarele două subiecte: istoria sau romanele polițiste, nu vei lăsa din mână Tokyo o dată ce ai pus mâna pe el.

Și aveam aceleași așteptări și de la Omul Pasăre

Încă din deschidere, romanul Omul Pasăre te introduce în lumea detectivilor și a criminalilor în serie cu personajul Jack Caffery și echipa sa, chemați să analizeze un caz neobișnuit. În descrierea cărții se spune că Unele crime sunt șocante. Alte crime sunt terifiante. Iar altele sfidează imaginația. Și astfel, trecând de primele pagini realizezi că enigma pe care trebuie să o rezolve Jack Caffery ocupă cu brio un loc în ultima categorie.

Încă un criminal în serie sau forțe malefice?

Undeva la periferia Londrei, lângă un șantier de construcții, sunt descoperite cinci corpuri de femei, mutilate și abandonate de un criminal sadic care ascunde în mod ritualic câte un cadou în trupul fiecăreia dintre ele.

Atât felul cum au fost omorâte cât și modul în care se desfășoară ancheta inițial, îți dă impresia că este vorba despre un roman supranatural și te întrebi oare când își va face intrarea în scenă monstrul împănat a cărui imagine bântuie coperta. Dar, treptat treptat, lăsându-te pătruns de judecata lui Caffery și privind lucrurile obiectiv, realizezi că nu este vorba de nicio stafie, ci pur și simplu personajele stau sub amenințarea minții bolnave a unui criminal incapabil să-și controleze impulsurile demonice. Și asta până undeva la mijlocul romanului Atunci ai impresia că lucrurile se calmează și răufăcătorul alege de unul singur să părăsească scena, dar autoarea șochează cu o răsturnare de situație.

Oh, Jack!

Ca personaj, Jack Caffery este un tânăr puțin trecut de 30 de ani. El are un simț al răspunderii extrem de dezvoltat, dar și o minte limpede reflectată în strălucirea inteligentă din ochii săi. Din punct de vedere fizic, el este un bărbat extrem de atrăgător, dovadă fiind privirele fugare și suspinele colegelor de serviciu de fiecare dată când acesta calcă pragul biroului. Dar, ca orice om, în ciuda aparențelor fără cusur, el suferă. Drama sa se bazează pe dispariției unicului său frate pe care îl bănuiește răpit de un pedofil cu zeci de ani în urmă. Această pată de pe suflet reprezennd și motivul pentru care Caffery este incapabil să mențină o relație de lungă durată cu o femeie și neputința lui de a merge mai departe.




Iar acum, cred că te întrebi cum de un roman cu un personaj principal construit cu atâta migală și cu un subiect atât de fascinant și curios, reușește să nu mă impresioneze la fel cum a făcut-o Tokyo?

Cred că se putea și mai bine…

Probabil pentru că a fost primul roman al lui Mo Hayder; Probabil că nu dorea să-i atribuie lui Caffery rolul de super erou încă din prima carte a seriei (spoiler: Caffery mai apare în alte șase volume); Sau, probabil că pur și simplu a vrut să de-a frâu liber infractorului precum un Dumnezeu atotputernic care totuși nu se implică deoarece vrea să-și țină promisiunea făcută oamenilor în momentul când le-a dăruit liberul arbitru.

Nu cunosc motivul exact, dar în timp ce citeam cartea, simțeam cum o frustrare ascunsă îmi clocotește în vene dând vina pe impasibilitatea personajelor care ar putea face mai mult, dar se lasă trași de o mână invizibilă ce le ține tivul pantalonilor, de la spate. Sau poate că ele se comportau uman și mie doar mi s-a părut… Cert este că nu mi-au dat impresia că se străduiesc îndeajuns. Iar acesta este și motivul pentru care nu am decorat cartea cu maximul de cinci steluțe pe Goodreads, deși poate merita. Dar poate o citești și tu și mă convingi să-mi schimb părerea!



IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Omul pasăre,te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep